Pe lângă stația de tratare a apei potabile, o nouă investiție finanțată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu a fost finalizată recent în Sânnicolau Mare. Este vorba de o nouă staţie de epurare a apelor uzate. Valoarea investiţiei este de peste 22 milioane de lei fără TVA și face parte din Proiectul Aquatim „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”.  

Tehnologia de epurare a apelor uzate cuprinde treapta de epurare mecanică, treapta de epurare biologică, treapta terțiară de epurare avansată și treapta de tratare a nămolului rezultat în urma proceselor de epurare. Funcţionarea staţiei este monitorizată on-line şi automatizată, achiziţia de date şi conducerea procesului de epurare se poate face si cu comandă de la distanţă.  Stația este dimensionată pentru a deservi locuitorii orașului Sânnicolau Mare, fiind proiectată să funcționeze cu un debit de 196 mc/ora.

Această investiție va fi completată în curând de cea de extindere și  reabilitare a rețelei de canalizare pe o lungime de circa 24 km, în cadrul aceluiași Proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.