Nicolae Robu

În fiecare weekend de vară, timişorenii merg în parcurile acvatice din Ungaria. Primarul Nicolae Robu, nu vrea însă un aquapark în oraşul de pe Bega, ci să sprijine proiectul iniţiat de colegul său, primarul Alin Nica, la Dudeştii Noi.

Consilierul Ovidiu Ciuhandu l-a interpelat, vineri la şedinţa de Consiliu Local, pe primarul Nicolae Robu de faptul că în weekend este un adevărat exod spre Ungaria, iar cei mai mulţi care merg acolo sunt timişoreni. “Este păcat să nu se facă şi la Timişoara un aquapark”, a spus Ciuhandu.

În replica, primarul Nicolae Robu asigură realilizarea unui mare aquapark la Dudeştii Noi, unde există de mai mult timp promisiunea că se va realiza un astfel de parc acvatic. Primăria Timişoara ar urma să intre în parteneriat cu primăria comunei pentru a accesa fondurile europene pe realizarea aquapark-ului.

“Vom avea cel mai mare aquapark din această parte de Europă. Este un proiect în valoare de peste 20 de milioane de euro, pe care încercăm să îl materializăm pe fondurile europene 2014-2020. Nu vă pot spune în momnetul de faţă pe care dintre programe pentru că încă nu a fost semnat acordul între România şi Uniunea Europeană pentru exerciţiul financiar programat pentru acestă perioadă. Dar sunt convins că vom găsi consecvenţa prin care astfel de proiecte eligibile sunt finanţate. Vorbim despre aquapark-ul de la Dudeştii Noi, la zece kilometri de Timişoara. Acolo avem toate premisele pentru a realiza acest aquapark la mare anvergură. Nu are rost să facem acum în Timişoara un aquapark mai mic decât cel de la Mako sau din altă parte din Ungaria pentru că nu ar avea succes. Facem ceva mare, ceva spectaculos, ceva atrăgător şia tunci noi vom avea succes. Facem un parteneriat cu Primăria Dudeştii Noi şi vom aplica împreună”, a spus edil şef.

 

7 COMENTARII

  1. Pana la vise marete incepe-ti cat mai repede dezinsectia.E imposibil sa stai afara dupa orele 20.Chiar noi cei care locuim in acest minunat oras nu contam de loc ??Care-i motivul de trece vara si nu va pasa de starpirea insectelor.Asa ceva n-a mai fost de ani de zile.Si in urmatorul rand verifica-ti lucrarile incepute si ramase la faza de ,,odihna,,timp de zile intregi.Nu se poate sa incepi zeci de santiere si sa le finalizeze generatiile viitoare.Contam totusi si noi care ne mancam nervi zi de zi in trafic si pierdem serii de turisti care de la intrarea in oras cl.Lugojului si pana in inima orasului nu vad decat transee ????

  2. Se spune clar: ‘încă nu a fost semnat acordul între România şi Uniunea Europeană pentru exerciţiul financiar programat pentru acestă perioadă’ (2014-2020). Nu ne asteptam la refacerea pietelor centrale prea curand… Cat despre parcul acvatic…inca de cativa ani a aparut intentia unui privat sa construiasca la Dudesti. Nu i s-a aprobat dosarul de finantare pe motiv ca nu va fi rentabil, oamenii din localitate nu merg la strand… Acum, este clar ca pentru orice lucrare INCEPUTA se aloca niste bani (de la contribuabilii timisoreni)si nu mai conteaza cand se si termina. Daca cineva este interesat poate afla ca toate firmele care au contractat lucrari cu Primaria Timisoara au ceva in comun cu D-l primar… Sa auzim de bine si sa se refaca zonele verzi cat mai repede!

Lasă un răspuns către Denisa Mihaila Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.