migranti

Opt persoane au fost depistate la „frontiera verde” cu Ungaria. Acestea încercau să treacă ilegal în Spaţiul Schengen. Astfel, oamenii legii au observat, luni dimineață, cinci persoane adulte şi trei minori, care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuţi în dreptul localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei.

În urma verificărilor efectuate de politiști s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Ucraina şi Afganistan cu vârste cuprinse între 14 şi 45 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale, cele opt persoane au declarat că s-au deplasat cu autoturisme de ocazie până la Sânnicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Au recurs la această metodă pentru că nu dețineau viză pentru Spaţiul Schengen.

Aceștia s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar la finalizarea cazului vor fi luate măsurile legale ce se impun. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.