Din toamnă, Maternitatea „Bega” din cadrul Spitalului Județean Timișoara va intra în reparații. Vor fi schimbate geamurile maternității, iar saloanele și sălile de operații vor fi reabilitate. Reabilitatea maternității va începe după rectificarea de buget de la Consiliul Județean Timiș, din  această săptămână.

“Vor începe lucrări de modernizare a Maternității “Bega”. Așteptăm rectificarea de buget, care are loc săptămâna aceasta la Consiliul Județean Timiș, după care începem lucrările. Noi, teoretic, avem bugetul pe hârtie, dar trebuie să-l avem aprobat și oficial, după care demarăm lucrările. Înlocuim toată tâmplăria plus lucrări de reparaţii care rezultă în urma înlocuirii tâmplăriei. Mai avem o lucrare care sper să o începem în acest sfârşit de an de reabilitarea unei părţi din blocul operator, lucrări pe termen scurt la Clinica Bega ”, a spus directorul Spitalului Județean, Marius Craina.

Se vor reabilita saloanele ale maternității. „Sută la sută o să intervenim şi la saloane. După ce vom schimba tâmplăria, care e lucrare mare, vom intervene la saloane. Nu poţi repara saloanele până nu schimbi tâmplăria. De la saloanele de gravide patologice venim pas cu pas şi reabilităm fiecare parte a clădirii. Cu tot ce trebuie, instalaţie electrică, instalaţie sanitară şi altele. Acum cred că mai trebuie reabilitate trei sau patru saloane. Mai avem de reabilitat sălile de operaţii şi coridoarele, care, din păcate, nu sunt făcute”, a mai spus Craina.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.