Cu o tradiţie de câteva decenii pentru germanii din Banat și nu numai, și anul acesta cei mai gustoși cârnați bănățeni preparați după rețete tradiționale se vor întrece într-o nouă ediție a unuia dintre cele mai așteptate evenimente gastronomice ale anului – “Worschkoschtprob”.

După trei ediții organizate la Sânnicolau Mare, Lugoj și Sântana, redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung” s-au gândit să aducă “Degustarea cîrnaților bănățeni” acasă, la Timișoara. Astfel, evenimentul se va desfășura în data de 29 ianuarie, de la ora 12:00, în sala festivă a Casei Adam-Müller-Guttenbrunn din Timişoara.

Şi în acest an, concursul va avea două secțiuni, una destinată producătorilor particulari care vor veni cu cârnaţi făcuţi în propria gospodărie pentru consumul propriu şi alta pentru firmele producătoare de mezeluri pentru comerţ. În acest sens, redacţia săptămânalului Banater Zeitung, va primi mostrele de cârnaţi în seara ce precede evenimentul, începând cu ora 18, în locaţia unde o zi mai târziu va avea loc degustarea, sau în ziua manifestării până cel târziu la ora 10.

De asemenea, cetățenii simpli, care vor să aducă şi alte mezeluri pregătite în casă sunt bineveniți, iar dacă se vor aduna minimum cinci concurenți, se va întocmi o secțiune de concurs separată, anunță organizatorii.

Intrarea se va face pe baza abonamentului la ziarul german „Allgemeine Deutsche Zeitung/ Banater Zeitung”, dar și cei care nu-l au pot participa gratuit, doar că trebuie să contacteze redacţia, la numărul de telefon 0256/ 498 210 sau la adresa de e-mail temeswar@adz.ro.

Sursa foto: radiotimișoara.ro

5 COMENTARII

  1. Cu ani in urma imi desfasuram activitatea ca inginer IT la Banater Zeitung si am participat cu colegii de redacție la organizare acestei Worschrkoschtprob. Redactor sef era publicistul Walter Jass, veneau si cei de la Bucuresti, toți sunt acuma in ceruri.
    Au fost niste evenimente deosebite, care au dat renume acestui obicei.

  2. daca nu-i dati si popicului hot sef, pe langa ciolanul ala de argint de 1000 de euroi, o coada de carnat banatean….va blesteama pe tot anul 2015 ca sa va scada bugetul de venituri, mai ales

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.