Laboratorul Spitalului Municipal, de lângă Grădina Botanică Timișoara, este unul dintre cele mai performante din judeţ şi din zona Banatului. Aici se pot face analize medicale decontate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Directorul Spitalului, Octavian Mazilu, a spus că laboratorul oferă toate tipurile de analize medicale decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș: biochimie, hematologie, imunologie, bacteriologie, hispatopologie și citologie, dar și investigații radiologice și radiografii. Totul se face pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau medicul specialist.

„În momentul de față, spitalul beneficiează de fonduri suficiente, astfel încât pacienții nu vor plăti nimic suplimentar pentru investigații și nici nu vor mai trebui să aștepte timp îndelungat pentru analize. Laboratorul funcționează cu aparatură de ultimă generație, are personal calificat și are acreditare RENAR”, a declarat  Mazilu. Programul de recoltare a probelor estre de luni până vineri între orele 8 -11.30; tel: 0372.753.266 (laborator) și 0256.433.530 (imagistică).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.