Timişorenii vor avea posibilitatea să viziteze sediul Tribunalului. Cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile, vineri între orele 10 şi 13, cei interesaţi pot afla informaţii despre activitatea de judecată.

Totodată, sunt aşteptaţi elevii  şi studenţii care aspiră la cariera de magistrat şi care doresc să afle detalii despre activitatea instanţei. 

“Curtea de Apel Timișoara, cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii a luat decizia de a distribui publicului larg, în mod gratuit,  Ghidurile practice care cuprind Modele de cereri pentru justițiabili în materie civilă și procesual civilă, alături de o serie de broșuri  prin care este prezentat Modul de organizare a sistemului judiciar din România, Modul de admitere în Magistratură precum și Organigrama Consiliului Superior al Magistraturii”, spun reprezentanții instituției.

Cele două Ghiduri practice prezintă acte cu un pronunțat caracter de generalitate și au scopul de a reprezenta unul dintre instrumentele care pot fi utilizate de cetățeni, dar și de practicieni ai dreptului pentru facilitarea accesului la justiție și protejării drepturilor și libertăților. De asemenea, Curtea de Apel Timișoara a postat aceste Ghiduri pe pagina sa de pe Portalul instanțelor de judecată din România, găzduit de Ministerul Justiției pe  portal.just.ro.

Ziua Europenă a Justiţiei Civile este celebrată în fiecare an la data de 25 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.