Garnizoana Timișoara din Piața Libertății ar putea ajunge în administrarea Consiliului Județean Timiș.

Miercuri, în ședința de plen, consilierii vor trebui să își exprime acordul privind transmiterea acestui imobil  din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Județului Timiș și în administrarea Consiliului Județean Timiș.

„Am primit aprobarea de la Ministerul Apărării, pentru trecerea în patrimoniul Consiliului Județean, urmează ca miercuri, să ne exprimăm acordul de principiu pentru realizarea hotărârii de guvern. Eu cred că este un lucru bun atunci când mai putem să aducem către casă anumite locații, indiferent dacă ele vin la primărie sau la CJT”, a afirmat Titu Bojin.

În locul vechii garnizoane ar putea fi un nou spațiu pentru Biblioteca Județeană, care la ora actuală își desfășoară activitatea în 24 de locații, unele dintre ele fiind într-o stare foarte deplorabilă.

„În urma renunțării la proiectul pentru bibliotecă și centrul de informare la fostul centru militar zonal, avem o primă idee, care trebuie să vedem dacă o putem pune în practică și să realizăm, într-adevăr, biblioteca județeană”, a mai afirmat președintele CJT.

Muzeul și asociația rezerviștilor care activează la acest moment în clădire, nu vor fi deranjați și își vor desfășura în continuare acțiunile acolo, iar după preluarea imobilului se va realiza un proiect de către arhitecți.  O parte din spațiu va trebui demolat, dar din moment ce el este un monument, apare o altă problemă.

Garnizoana sau „Generalatul Nou”, cum era numită la începuturi, este găsită pe planurile orașului de prin 1747. Dacă clădirea era deja tencuită în interior, înseamnă că aici a locuit Contele de Mercy  chiar începând din acel an.  Astăzi se mai păstrează pe faţada dinspre Str. Alba Iulia unele elemente baroce la unele ancadramente ale  ferestrelor.  Acest imobil este după castel, actualul Muzeu al Banatului, cea mai veche clădire din oraş care îşi păstrează până astăzi, în foarte mare parte, volumetria iniţială.

Sura foto: adevarul.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.