Municipalitatea timişoreană vrea să cumpere un nou spațiu comercial în Piața Victoriei nr 8. Este vorba despre un imobil cu 216 metri pătrați, cu cinci încăperi la parter şi trei la subsol.

Aleşii locali au votat vineri, în şedința de plen acest proiect prin care să exercite dreptul de preemţiune la înstrăinarea unui spaţiu.

„Mai întâi trebuie să-l cumpărăm, dacă spunem ce facem acolo putem influența vânzătorul. Eu nu mă pricep la tranzacții imobiliare, n-am făcut niciodată așa ceva, dar, după părerea unora și după simț, fiind vorba de un spațiu în zona ultra-centrală a orașului, unde un spațiu prost întreținut a fost vândut cu 900 euro/mp. De aceea am propus să se aibă în vedere și valorificarea dreptului la preemțiune. Este un loc valoros și ar merita atâția bani, dar nu este percepția unui specialist, este a mea, este o percepție de bun simț”, spune edilul Timișoarei,  Nicolae Robu. 

Consilierii se vor reîntâlni luni, într-o nouă ședință de Consiliu Local în care ar putea fi alocați și banii pentru clădirea din Piața Victoriei. 

1 COMENTARIU

  1. Nu stiu unde sa mai scriu, ca sa ia cineva in seama ceea ce spun. In acel imobil a dainuit zeci de ani, Cofetăria VIOLETA, spre deliciul timisorenilor. Este un loc emblematic pentru Timisoara. Ne lipsește atat noua, celor care traim de peste 70de ani aici, cei pentru care Corso și Violeta sunt dulci amintiri, cat și celor plecati, care cand vin la Timișoara, o cauta cu disperare. Eu am intalnit oameni veniti dupa multi ani acasă, care erau necajiti ca nu mai este Violeta, unde doreau să-si aminteasca de tinerete.
    Nu cred ca ar fi rau sa existe avand toate deserturile specifice ei in galantare. Ar fi o atractie turistica, cum e Sacher la Viena si. Capsa la București.
    Trebuie sa auda cineva si sa aiba suflet pentru tradiția timișoreană.
    Eu tot mai sper sa mănânc o crema Violeta inainte de a ma muta într-o stea. :-(

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.