diferente vaporetto Timisoara
diferente vaporetto Timisoara

Ultimele 3 ambarcațiuni au sosit în cursul zilei de ieri la Timișoara și au fost „parcate” pe apă, nefiind înmatriculate. Este vorba despre Ferdinand I, Savoya și Huniade. Dotările tehnice la modelele sosite nu sunt identice cu cele livrate anterior.

Astfel, sistemele de comandă și de avertizare de la bordul timonierului sunt complet modificate față de cele prezente la ambarcațiunile livrate în luna mai.

Sistemul de camere de supraveghere este mai performant, având un DVR cu ecran LCD încorporat.

De asemenea, monitorul din partea dreaptă a timonierului, prezent la primele ambarcațiuni livrate, lipsește cu desăvârșire.

Ambarcațiunile nu au număr de înmatriculare, nu sunt înmatriculate, în acest fel firma SPATYARD SRL a încălcat contractul și dispozițiile din caietul de sarcini, respectiv condiția obligatorie pentru ca livrarea să fie considerată ca finalizată era ca acestea să fie înmatriculate. Termenul final era 30 iunie 2016.

O altă dovadă că nu s-a respectat oferta admisă în licitație: Cum este posibil ca să fie livrate ambarcațiuni echipate diferit din punct de vedere tehnic, în condițiile în care s-au solicitat 7 vaporetto identice?

UPDATE: Primarul Nicolae Robu susține că firma SPATYARD a respectat termenul din contract.

 

diferente sistem de supraveghere video Vaporetto
diferente sistem de supraveghere video Vaporetto

 

diferente panou de comanda bord Vaporetto
diferente panou de comanda bord Vaporetto

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.