Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT)  organizează o nouă ediție a Balului Bobocilor UVT.  Evenimentul va avea loc pe 22 octombrie, de la ora 22:00, în clubul Heaven.

După înscrierea care a durat două săptămâni și după etapa de preselecție, organizatorii spun că au găsit cei 11 prinți și 11 prințese, reprezentanți ai fiecărei facultăți din UVT.

Se așteaptă o ediție specială, pentru că tema impusă anul acesta este „Basmul românesc”. Nu vor fi Rapunzel, Cenușăreasa, Frumoasa Adormită, Alba ca Zăpada și nici cei șapte pitici, ci se vor transforma în personajele cele mai cunoscute și cele mai iubite din poveștile românești.

Fiecare cuplu va avea basmul lui și rolurile pe care vor trebui să le joace cum știu ei mai bine, dar vor fi punctate în special originalitatea, cunoștințele, grația, talentul și nu în ultimul rând abilitățile de comunicare.

Și cum nu există bal fără desemnarea celui mai popular student, și aici va exista o probă în cadrul căreia cei care luptă pentru titlul de Miss și Mister vor avea șansa să-i convingă pe participanții la eveniment că sunt cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai inteligenți, cei mai talentați și cei mai populari boboci ai Universității de Vest.

Este o inițiativă lăudabilă, pentru că urmărește un obiectiv măreț și anume acela de a face cunoscut tinerilor folclorul românesc, dar și valorile autohtone. Pe lânga acestea, este și o ocazie oferită studenților din anul I să se cunoască între ei și să se  integreze în comunitatea academică.

„Ne-am propus să creăm un eveniment altfel, care să transmită un mesaj societății. Dorim să aducem în prim-plan frumusețea folclorului autohton, a graiului specific poveștilor românești, și nu în ultimul rând, a portului tradițional”, au declarat reprezentanții OSUT.

Invitatul special va fi Adrian Sînă. Lui îi revine rolul de a încinge atmosfera și de a face seara de neuitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.