Primăria Municipiului Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara organizează în perioada 30-31 octombrie şi 1 noiembrie 2015, în Piaţa Victoriei, prima ediţie a festivalului rock, Timişoara Rock Festival.

Genul rock aduce un suflu nou agendei culturale timişorene şi este o expresie, o emoţie, o cale de a redescoperi paleta largă a exprimării muzicale. Pentru că s-a născut din dorinţa de-a schimba ceva şi pune în mişcare două elemente esenţiale ale omului: mintea şi sufletul. Rockul a născut capodopere, nu e un gen care să fie luat de-a gata, el vine cu un manual de utilizare şi acel manual este în fiecare dintre noi. Rockul te îndeamnă să simţi şi să gândeşti, dar trebuie să fii deschis ca să-i poţi pătrunde tainele.

Timişoara Rock Festival se doreşte a fi o legătură puternică între toţii iubitorii acestui gen, pentru că este nevoie de un festival rock de anvergură, promovat şi susţinut de municipalitate, care să aibă continuitate în Timişoara, oraşul care a dat nume celebre muzicii rock din România.

 “Cred ca este timpul să avem în Timişoara şi un festival de rock. Merităm un astfel de festival. Este un gen care ştim bine că se bucură de foarte mare apreciere şi trăire în rândul foarte multor persoane tinere şi de orice vârstă”, primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

În cele trei zile de festival vor concerta trupe timişorene, dar şi invitaţi surpriză din ţară şi din Republica Moldova.

PROGRAM:

Vineri, 30 octombrie

The Different Class

Implant pentru Refuz

PRO Musica

Pasarea Rock

Sâmbătă 31 octombrie

Mere

Sanctuar

The Weekend Band

Sonatic

Zdob si Zdub

Duminică, 01 noiembrie

A.L.L. Friends Band

Vest Phoenix Cover

Phoenix

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.