garnizoana- imisoara
garnizoana- imisoara

În urmă cu o oră Nicolae Robu anunța, pe pagina sa de facebook, faptul că Timișoara va avea un nou muzeu, este vorba despre „MUZEUL REVOLUȚIEI ROMÂNE ANTICOMUNISTE DIN DECEMBRIE 1989”.  Ceea ce a omis însă Nicolae Robu să precizeze e faptul că Timișoara poate să primească finanțarea de 3 milioane de euro, din partea Ministerului Culturii, respectând termenul de 31 decembrie.

Locația propusă este un spațiu care aparține Consiliului Județean, mai exact fostul spațiu unde a funcționat Comenduirea Garnizoanei, situată în Piața Libertății, între străzile Lucian Blaga și Alba Iulia.

Vă reamintim faptul că acest proiect are vechimme, discutându-se despre muzeu de ani de zile. Folică Petrică, consilier local la acea vreme, a fost cel care a adus în atenția Consiliului Local acestă locație, clădirea Garnizoanei Militare, cu toate că în spațiul Garnizoanei CJT și-a dorit să mute Biblioteca Județeană.

În 18 decembrie 2015 Petrică Folică solicită în cadrul ședinței de CL înființarea Muzeului Revoluției Române Anticomuniste, făcând referire la clădirea Garnizonei, aceasta fiind atestată în anul 1727 în planurile Timișoarei și care a aparținut patrimoniului orașului nostru.

Nicolae Robu a încercat pe vremea lui Titu Bojin să poarte discuții cu acesta, despre această locație, însă fără nicun rezultat. Fiind deja începută campania electorală, edilul și-a adus aminte de acest subiect și a încercat să pornească discuții pe acestă temă cu președintele CJT, Sorin Grindeanu, care se teme de eventualitatea ca odată trecută această clădire în patrimoniul Ministerului Apărării, aceasta nu va mai fi trecută în proprietatea Ministerului Culturii.

Senatorul Ben-Oni Ardelean a fost și el interesat de acest subiect, mai mult decât atât el a fost cel care a lansat în spațiul public informația potirivit căreia Ministerul Culturii va aloca suma de 3 milioane de euro, fără a preciza însă cu exactitate sursa acestor fonduri. Cert este însă că Ministerul Culturii a dat banii necesari elaborării documentației tehnico-economice aferentă investiției, 1 milion de euro. Termenul limită de primire a celor 3 milioane de euro este 31 decembrie.

Până la finele acestui an CJT ar fi trebuit să reabiliteze locația pentru a o pune la dispoziția diverselor structuri. Pentru ca proiectul Muzeului Revoluției Române să poată fi realizat în acestă locație, primăria Timișoara este dispusă să pună la dispoziția Consiliului Județean alte spații compensatorii, pentru ca acestă clădire să poată ajunge la Ministerul Culturii.

Primăria Timișoara înțelege nevoile Consiliului Județean și îi oferă spații compensatorii dacă renunță la clădirea unde a funcționat Comenduirea Garnizoanei pentru ca aceasta să ajungă la Ministerul Culturii și acesta să realizeze în ea Muzeul Revoluției. Eu, ca Primar al Timișoarei, nu discut în termeni generali, ci am și comunicat Consiliului Județean spațiile concrete pe care Primăria i le oferă, prin adresa atașată. Aștept cu încredere răspunsul favorabil al Consiliului Județean ”, a precizat Nicolae Robu.

 

Se folosește proiectul Muzeului Revoluției Anticomuniste în scop electoral?

Muzeul Revoluției Anticomuniste a fost proiectul meu! În vara lui 2014 i-am cerut lui Nicolae Robu să facă acest muzeu. Și dacă am văzut că ei întârzie cu acest proiect, am ieșit pe scenă în decembrie 2015. Mai există și scrisoarea pe care am făcut-o eu către Ministerul Apărării Naționale, către CJT și către consilierii locali. Au luat ideea și vor să și-o însușească, însă nu vor să îl facă. E doar figurație de presă!  Dacă vroiau îl făceau. Normele NATO spun clar: nu ai voie să desfășori unități militare în centrele orașelor.  Deci despre ce vorbim! Clădirea este cea mai veche din oraș, din 1727, a aparținut orașului. Oamenii aștia fac doar figurație, nu o să facă niciun muzeu ”, a declarat Petrică Folică, candidat independent la Camera Deputaților, pentru pentrutimisoara.ro.

Propunerea, fostului consilier local Petrică Folică,  de înființare a Muzeului Revoluției Române Anticomuniste:

muzeu-folica-1

muzeu-folica-2

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.