Pe zi ce trece constatăm faptul că, din păcate, sistemul de valori al societății în care trăim se schimbă cu o viteză extraordinară. Mulţi dintre noi ar fi tentaţi să afirme că schimbarea este una negativă, dar pentru a ne păstra obiectivitatea cel mai indicat ar fi să nu emitem judecăţi de valoare.

Aşa cu era de aşteptat s-a modificat inclusiv instituţia familiei. Regulile care guvernează orice cuplu armonios devin din ce în ce mai rigide, ducând în mod cert la probleme de comunicare şi înţelegere. Înclinăm să spunem că ritmul vieţii este altul, că tentaţiile sunt mai mari sau că suntem oricum o generație de sacrificiu și oricum nu mai contează. Dacă ar fi să privim problema dizolvării cuplurilor, din punct de vedere statistic, cu siguranţă vom avea nevoie de psiholog. Dar, lucrurile stau chiar aşa? Oare cum au făcut faţă problemelor din cuplu părinţii şi bunicii noştri? Este clar că şi ei au avut parte de suişuri şi coborâşuri, dar au fost, se pare, mai înţelepţi decât noi.

În condiţiile de faţă, atunci când nu se mai poate, ca nişte oameni  evoluaţi ce suntem, sau cel puţin aşa ne place să credem despre noi, apelăm la „sărmanul” psiholog, sperând ca el să ne rezolve problemele pe care noi le-am “gestionat” prea mult timp. Zis şi făcut! Ne facem curaj şi plecăm cu inima cât un purice spre cel care le ştie pe toate.

Tango-Cuplu

Dacă am ajuns în această fază este bine, deoarce dăm dovadă de maturitate emoţională şi recunoaştem că propriile probleme ne depăşesc.  Până în acest punct totul este „ca la carte”, de aici rămâne de văzut cum ne jucăm propriul rol, cât suntem de buni actori în propria noastră viaţă.

Întâlnirea cu specialistul este deosebit de importantă atâta vreme cât înţelegem faptul că el doar ne ajută să facem  ceea ce nu mai putem, să înţelegem ceea ce se pare că nu mai înţelegem şi, cel mai important, să ne dorim să înţelegem. Dacă îndeplinim toate aceste condiţii munca psihologului este uşoară.

Însă, nu puţine sunt cazurile în care lucrurile nu stau tocmai în acest fel. Mulţi vin, se aşează în faţa terapeutului aşteptându-se  ca la plecare problema să fie rezolvată şi uitată. Total greşit! Atunci când începi să faci terapie de cuplu trebuie să fi conştient că te aşteaptă un drum lung şi anevoios, că trebuie să reînveţi să trăieşti cu cel de lângă tine şi, de asemenea, trebuie să înţelegi că poate nu mai ai ce repara.

În final îmi permit să mă întreb, probabil retoric: Am uitat oare să iubim?

Sursă foto: www.ideals.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.