Dragostea pentru copii și preocuparea pentru educația acestora i-au impins pe mulți tineri părinți, în special, tinerele mame, să investească într-un domeniu neexplorat suficient până acum în România, și anume sistemul privat de educație. Nu le-a fost ușor, mai ales că au fost nevoiți să sacrifice timpul petrecut cu familia și o parte din banii economisiți de-o viață, însă rezultatele au fost uimitoare și putem afirma în prezent că aceștia au reușit să schimbe radical “fața” sistemului educațional din România.

O astfel de tânără mamă, care a riscat totul pentru a le oferi propriilor copii, dar și altor câteva sute de copii, o educație aleasă, după metode didactice importate de la unul dintre cele mai mari centre internaționale de învățare a limbii engleze din lume, este antreprenorul constănțean Ștefania Filip.  Acum șase ani, femeia de afaceri a avut curajul și inspirația de a investi timp și bani pentru a implementa, în țara noastră, un sistem unic de învățare a limbii engleze, inventat de profesorul britanic Helen Doron, sistem care a produs rezultate pozitive în rândul a peste 2 milioane de copii din întreaga lume.

Ștefania Filip a devenit, după scurt timp, Master Francizor al Centrului Internațional Helen Doron English în România și a inspirat și alți părinți să investească bani privați în domeniul educației.

Cum pot investi și alți părinți pentru a deschide o afacere în domeniul educației?

Primul pas pe care îl poate face un tânăr părinte pentru a dezvolta o afacere în domeniul educației este să aplice pentru franciză, prin completarea formularului din pagina “francizare” de pe site-ul oficial, www.HelenDoron.ro. Mai departe, solicitantul va fi contactat de coordonatorul local pentru a evalua împreună oportunitatea de afacere și pentru a dezvolta planul de dezvoltare și implementare. Odată finalizat, acesta este supus aprobării Helen Doron International, după care se poate semna contractul de franciză, va putea alege locația și poate începe toate demersurile pentru deschidere unui centru international de limbă engleză.

De ce sistemul de tip franciză este mai puțin riscant decât o afacerea pornită “de la zero”?

În opinia specialistului Ștefania Filip, franciza înseamnă risc minim pentru investitor deoarece vine cu informații probate din domeniul de activitate, atât la nivel pedagogic, cât și la nivel operațional. Totodată, franciza vine cu un nume/brand cunoscut, care are deja un capital de încredere din partea consumatorilor, deci va genera creștere în timp mai scurt.

În cât timp de la investiție se simt rezultatele?

Antreprenorul afirmă că, în funcție de cheltuielile operaționale, un centru educațional Helen Doron English începe să genereze profit după o perioadă cuprinsă între 6 luni și un an. “Pentru mine, adevarata creștere a venit în al doilea an școlar, iar tendința s-a menținut constantă până acum, având câteva zeci de noi înscrieri la fiecare început de an scolar dar și în timpul școlii”, declară coordonatorul Centrului Educațional Internațional Helen Doron English, Ștefania Filip.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.