Simona Man, președintele PP-DD a încercat să-i convingă vineri pe consilierii județeni și locali din Timiș să nu dezerteze în perioada de 45 de zile când pot schimba partidul fără repercusiuni. Pentru a avea siguranța că nu rămâne fără oameni în Timiș, Simona Man i-a cerut sprijinul și președintelui CJ Timiș, Titu Bojin. Liderul PSD a fost indulgent doar pe jumătate.

„Am avut vineri o ședință la care a fost și președinta partidului, Simona Man la noi. Am convenit că nu este momentul să lăsăm partidul să se distrugă. E păcat, zilnic se înscriu oameni la noi. Să plecăm la PSD? Am fi niște nimeni acolo. Simona Man ne-a explicat că alianța cu PSD nu este solid făcută la nivel local. Urmează să renegocieze cu Bojin. La nivel de primărie nu avem nicio negociere făcută. Și de acest lucru depinde ce vom face”, ne-a declarat consilierul local Florian Stoian, prim-vicepreședintele PP-DD Timișoara.

Sursele spun că Simona Man s-a întâlnit vineri și cu președintele PSD Timiș, Titu Bojin. Liderul PP-DD l-a rugat pe Titu Bojin să nu recruteze oameni din partidul său. Conform unor surse Bojin i-a dat asigurări că nu se va agita prea mult să ia consilieri locali PP-DD din județ, dar nu i-a putut promite nimic Simonei Man despre consilierii județeni și consilierii locali de Timișoara.

sursa foto: Facebook

2 COMENTARII

  1. SA i ia PSD ul pe toti ,asta nu e partid e o fantoma.Pot migra linistiti la PSD ,ca tot nu s puternici ca partid ,nu fac nimic sa iasa in evidenta si teama doamnei e justificata ,caci fara sa vrea a recunoscut ca partidul ei nu e de notorietate.Asa, cu PSD ul impreuna ar fi o forta mai puternica in pregatirea alegerilor prezidentiale.Mult succes!

  2. Am fost primul sef interimar PP DD TIMIS , eram gata sa caut candidati de valoare , neimplicati politici , dar sa bagat SIMONA MAN si a stricat tot , a primit in partid tot ce aruncau altii ,gunoaiele altor partide,m am retras ,PP DD cosul de gunoi al altor partide .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.