Domnule primar Robu,

Numele meu este Lidia Voinea, m-am născut în Timişoara, şi de peste o jumătate de veac trăiesc aici.

Nu cred să vă amintiţi de mine, pentru  că de multă vreme m-aţi blocat pe pagina dumneavoastră, nepermiţându-mi să intervin şi să-mi apăr oraşul. Cel mult, poate, vă veţi aminti de o oarecare femeie în roşu care a venit în faţa dumneavoastră cu o lună în urmă, în Piaţa Libertăţii.

Domnule primar, cu ani în urmă, în decembrie ’89, am coborât pe podul de la Maria, spre centru, iar în faţa autoservirii Expres, doar câţiva am avut curajul să ne luăm de mâini, să facem o mică horă şi să cântăm, mai mult strigând, cu glasuri răguşite de teamă, pentru prima oară după mulţi ani de interdicţie, „Deşteaptă-te române!” Tremurând şi strângându-ne de mâini, ne uitam unii în ochii altora, nevenindu-ne să credem ce curaj avem. Deşi ne aşteptam ca în fiecare moment să fim împuşcaţi, ne încurajam din priviri, cu lacrimile şiroindu-ne pe obraji!

Dumneavoastră nu aveţi cum să înţelegeţi asemenea trăiri, pentru că altfel aţi fi respectat acest oraş şi locuitorii lui.

Oricât v-aţi străduit în aceşti 4 ani să aruncaţi în uitare acele zile, să ştergeţi istoria demnă a Timişoarei şi să-i schimbaţi imaginea după cea a altor oraşe, să ne obligaţi să uităm că pe treptele Catedralei a curs sânge, noi vom păstra acele momente vii în suflete, şi mereu ne vom ridica să amintim că noi, cei de-atunci, încă mai existăm!

Ca să pot sta în stradă zile la rând, tânără fiind pe-atunci, şi cu doi copii mici acasă, am fost ajutată de părinţii mei. Sunt convinsă că la fel s-a întâmplat cu mulţi alţii din oraş.

Aşadar, noi, tinerii de-atunci, care am ridicat o ţară întreagă, care am dat jos tirania, sperând să fim liberi şi să avem o viaţă mai demnă, am fost sprijiniţi de cei care azi sunt pensionarii Timişoarei, mulţi dintre ei plecaţi deja dintre noi. Despre aceştia vă voi vorbi mai departe.

În urmă cu o lună, am venit în faţa dumneavoastră, în Piaţa Libertăţii, vorbindu-vă nu doar în numele meu şi al mamei, ci în cel al multor alţi bătrânei care în prezent se găsesc în grija Primăriei Timişoara, la Căminul pentru Persoane Vârstnice de pe Inocenţiu Klein.

Oricine intră pe pagina Primăriei şi citeşte ceea ce scrie acolo despre îngrijirea bătrânilor, este impresionat şi încântat deopotrivă, apreciind că acasă nu se pot oferi asemenea condiţii.

Convinşi fiind, aşadar, de cele descrise pe pagina Primăriei Timişoara, că e mai bine pentru părinţi să trăiască într-o comunitate, împreună cu cei de vârsta lor, şi să nu stea închişi între patru pereţi în timp ce noi muncim pentru a ne aduce aportul în societate, pentru a plăti salariile funcţionarilor publici, care în schimb se angajează să ne servească, v-am acordat încrederea şi v-am lăsat seniorii familiilor noastre în grijă.

Pensionarii din Căminul de pe Inocenţiu Klein nu vă cer milă, domnule primar! Nu cer mila nimănui! Ei vă plătesc, din pensiile lor, atât cât le pretindeţi în schimbul serviciilor cu care vă lăudaţi în Raportul primarului/2015, pag 39, prezentat pe pagina Primăriei Timişoara.

Eu însă vă spun azi, că ceea ce afirmaţi acolo, sunt neadevăruri, ne conforme cu realitatea! Minciuni!

În 4 mai 2016, am venit în faţa dumneavoastră şi v-am întrebat de câte ori, în aceşti 4 ani de când sunteţi primar, aţi vizitat acel cămin. Mi-aţi spus că de câteva ori. M-aţi minţit, uitându-vă în ochii mei! V-am contrazis şi atunci, iată că o fac şi acum: în ciuda a ceea ce afirmaţi şi afişaţi, în 4 ani nu v-aţi făcut timp să vă aplecaţi asupra problemelor celor mai neajutorate şi neputincioase fiinţe din oraşul pe care îl administraţi!

În schimb, v-aţi grăbit să tăiaţi panglica la centrul de pe strada Plavoşin, gândit şi realizat de administraţia anterioară, în principal, de fostul viceprimar Adrian Orza, care s-a ocupat de Serviciul Social.

Există cazuri grave în lumea asta, domnule primar! Cazuri la limită, în care singura alegere rămâne aceea ca familia să ceară ajutor, punându-şi toată încrederea în promisiuni, precum sunt cele de pe pagina Primăriei Timişoara – Serviciul Social.

Scriindu-vă azi, repet, o voi face în numele tuturor celor internaţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice de pe Inocenţiu Klein, şi în special pentru mulţi bătrânei a căror familie se află departe şi nu ştie ce se întâmplă acolo.

În acel spaţiu sunt interzise fotografierea şi filmarea, inclusiv aparţinătorilor. Însă pentru că mama mea a fost la un pas de moarte, fără procese de conştiinţă, am încălcat această dispoziţie impusă, după mine, în mod aberant şi ilegal, fiind vorba de un serviciu public!

Tot ceea ce voi arăta, se bazează pe date adunate de-a lungul ultimului an, fără posibilitatea de a fi contestate sub nicio formă, prin nicio minciună sau orice alt procedeu de scuză şi eschivare de responsabilitate. Ceea ce s-a întâmplat şi s-a spus, nu poate fi şters, iar informaţiile pe care le-am adunat, mă susţin!

Aşadar, dle primar Robu, cu o lună în urmă, vă aduceam la cunoştinţă, verbal şi în scris, faptul că „la Căminul din Timişoara, bătrânii care nu se pot îngriji singuri, care nu se mai pot hrăni, se sting de foame şi sete, pentru că nu ştiu să ceară, şi nici personalul puţin nu are timp să se ocupe aşa cum ar trebui s-o facă cu o fiinţă umană neajutorată. Familiile sunt anunţate când este prea târziu. Se moare în umilinţă!”

A fost un semnal de alarmă pe care l-am tras în faţa dumneavoastră, a altor cetăţeni şi a presei. Cu răceală şi indiferenţă, fără să vă citesc în ochi nicio umbră de compasiune, aţi pasat problema consilierului dumneavoastră, continuând apoi cu alte discuţii, care pentru dumneavoastră erau mai importante în acel moment.

Timp de o lună, aţi rămas impasibil, continuând să vă pictaţi în culori atractive imaginea şi sperând să mai apucaţi încă 4 ani la cârma oraşului nostru.

Domnule primar, v-am acordat o lună în care să vă pese! O lună în care să îmi dovediţi bunăvoinţa dumneavoastră şi să mergeţi să vedeţi dacă cele afirmate de mine, atât verbal, cât şi în scris, sunt adevărate! Nu v-aţi dus! …la fel cum nu vă veţi duce nici în următorii 4 ani, dacă timişorenii care încă mai cred în zisele dumneavoastră, vă vor vota. Mă rog să aibă înţelepciunea să n-o facă!

Luând în mână Raportul primarului/2015, pag 39, începând de la litera C şi până la F, mergând pe aliniate, vă pot dovedi, prin exemple şi experienţe proprii, că sunt INVENŢII, şi că realitatea este cu totul alta.

Raport Primar/2015

În martie 2011, când am dus-o pe mama la cămin, nu am avut norocul să existe încă Centrul de pe strada Plavoşin. La acel moment, a fost singura soluţie la care am putut să recurg, întrucât eram bolnavă, iar viaţa mea era în cădere liberă vertiginoasă, riscând s-o trag şi pe mama după mine.

Pe atunci, condiţiile din cămin erau decente, aşa cum era şi firesc să fie pentru bătrânii care plăteau cam jumătate din cât plătesc în prezent, după ce, în aceşti 4 ani, le-aţi tot mărit contribuţia lunară.

În 2011, fostul viceprimar, Adrian Orza, se implica în viaţa bătrânilor (dovadă şi centrul de pe Plavoşin), făcea vizite foarte dese acolo, stătea în mijlocul lor, se fotografia cu ei, le aducea, prin simpla atenţie ce le-o acorda, bucurie şi un pic de soare în viaţă, venind uneori însoţit chiar şi de fostul primar. Rezultatele, prin urmare, erau vizibile! …şi incomparabile, cum vă voi arăta, cu cele existente azi în cămin!

Pe-atunci erau angajate infirmiere, îngrijitoare, bucătărese, 3 asistente medicale (aşadar asistenţă medicală non-stop) – precum este prezentat pe pagina Primăriei, anexa 1 şi 2, pe care nu v-aţi dat silinţa nici până azi s-o actualizaţi:

Anexa 1

Anexa 2

În total, lucrau 44 de persoane pentru cei cca 80 de bătrâni. Repet: cu jumătate din suma pe care, de exemplu, o plăteşte în prezent mama mea.

Azi, la finalul mandatului dumneavoastră, în Căminul pentru persoane vârstnice Timişoara, după ale mele directe observaţii, există:

o singură asistentă medicală, cu program de la 7-15, având marţi şi joi, uneori şi duminică, liber;

– 1 kinetoterapeut, care, pe lângă atribuţiile ce-i revin, suplineşte munca asistentei medicale în zilele libere din cursul săptămânii, administrând medicaţia, însă tot până la orele 16, de luni-vineri;

Să încercăm să ne imaginăm cum se descurcă această doamnă cu atâţia bătrâni, cum reuşeşte, în cele 8 ore de serviciu, să facă cu ei exerciţiile medicale descrise de dumneavoastră în Raportul pe 2015, sau să-i scoată la aer pe cei în cărucioare.

– 3 infirmiere care lucrează în ture, câte una/zi, de la 7-19;

Mai clar: o singură persoană aleargă de la parter şi până la etajul 4, ca să spele, să schimbe pamperşi, să se îngrijească de nevoile celor 75 de bătrâni, concomitent cu împărţirea hranei celor de la etajul 1, care stau la pat.

Ce salariu credeţi că ar merita aceste persoane enumerate până aici, dle primar? Care ar fi motivul pentru care, infirmierelor, care îndeplinesc o muncă greu de descris în cuvinte, le-a fost tăiat din salariu sporul de 25% primit pentru uzura psihică, din moment ce, de exemplu, mama mea plăteşte aproape dublu, cu toate că actualmente personalul este mai puţin de jumătate?

Să continui:

– o femeie de serviciu, numai dimineaţa;

– două femei la bucătărie, în prezent, una în concediu.

Drept rezultat, sunt zile în care bătrâneilor li se dă numai hrană rece, în principal conserve, şi mere întregi, chiar dacă sunt obligaţi să le mănânce doar cu gingiile.

– 4 portari (mai mulţi decât infirmierele), cu funcţii şi atribuţii diferite în fişa postului, care primesc în cârcă responsabilitatea celor 75 de bătrâni, începând cu orele 19 şi până la 7 dimineaţa;

– un medic de medicină generală care vine câte 2 ore, luni şi miercuri, şi care are cabinet pe undeva pe lângă Spitalul Militar. Presupun că vine la cămin în orele de teren declarate acolo, pentru că altfel nu-mi explic de ce nu consultă bătrânii la pat, de ce nu îi cunoaşte, aşa cum ar trebui s-o facă un medic de familie plătit de Casa de sănătate.

– un psiholog

– 3 persoane în biroul de contabilitate

– şeful serviciului

Redau aici, parţial, cele scrise pe petiţia ce v-am înmânat-o personal, în urmă cu o lună, cunoscând faptul că dumneavoastră sunteţi ordonatorul principal de credite:

Consecinţele indiferenţei Primăriei Timişoara, vizavi de seniorii oraşului, sunt următoarele (în mare):

– 75 de bătrâni stau fără asistenţă medicală marţi şi joi, şi în restul zilelor de la ora 15, până dimineaţa;

– o medicaţie prescrisă a fi dată de 3 ori/zi, respectiv la 8 ore, nu se poate administra corect, din lipsa personalului de noapte;

– bătrânii care nu au familie, nu pot fi consultaţi de medici specialişti, pentru că nu este nimeni care să-i transporte la cabinet. La fel se întâmplă şi cu analizele, care la vârsta lor sunt necesare. Nimănui nu i se face analizele periodice!

Când bătrânii ajung în stare gravă, este chemată salvarea (dacă este cine s-o cheme), şi doar atunci, uneori prea târziu, ajung la un medic de specialitate. În rest, medicaţia este prescrisă de medicul de „familie” după descrierea asistentei – în cazul mamei mele, neadecvat.

– la ultima epidemie mare de gripă, în două zile au murit 5 bătrâni. Pe timp de noapte nu a fost cine să le dea ceva de febră sau un pahar cu apă;

– la căminul din Timişoara, pensionarii care nu se pot îngriji singuri, care nu se mai pot hrăni, se sting de foame şi sete, pentru că nu ştiu să ceară, şi nici personalul puţin nu are timp să se ocupe, aşa cum ar trebui s-o facă cu o fiinţă umană neajutorată. Familiile sunt anunţate când este prea târziu, iar motivul invocat în mod curent, este „bătrâneţea”;

– de la ora 19 şi până la 7 dimineaţa, 75 de bătrâni stau singuri! Portarul de noapte face, şi nu prea, inspecţii pe la etaje. De altfel, nici nu ar trebui să intre în atribuţiile lui rondul în interiorul căminului;

– dimineaţa, când infirmiera vine la serviciu, găseşte bătrânii căzuţi din pat sau târându-se pe coridor, loviţi, în vomă sau făcuţi pe ei, pentru că au vrut, însă nu au putut să ajungă la wc-ul aflat în capătul coridorului;

Deducem din aceasta că, deşi caută să-şi păstreze singuri un grad de decenţă şi stimă de sine (Raportul primarului/2015, lit C), nu li se oferă nici măcar o oliţă de noapte!

– alergând de la un etaj la altul, infirmierele, mai ales seara, obosite fiind, nu apucă să administreze la timp medicamentele;

Am găsit în mai multe rânduri medicamentele mamei pe jos, sub pat sau în sertar.

Nu ar fi nevoie să vă aduc dovezi pentru a-mi susţine afirmaţiile, pentru că sunt convinsă că sunt cunoscute în primărie. Este imposibil să nu se ştie că nu există personal suficient şi că bătrânii stau singuri pe timp de noapte. Toate se ştiu, la fel cum s-a ştiut să se crească contribuţia lunară a bătrânilor, în timp ce numărul angajaţilor s-a micşorat prin demisie sau ieşire la pensie, fără ca posturile rămase libere să fie ocupate de alţii.

Dar totuşi vă voi aduce aceste dovezi, nu pentru dumneavoastră, nici pentru ordonatorii secundar şi terţiar sau celelalte persoane din Serviciul de Asistenţă Socială, ci pentru oameni! Pentru ca aparţinătorii şi lumea să cunoască nu doar ce faceţi, ci şi ceea ce NU faceţi, ba chiar REFUZAŢI să faceţi! Dacă până în 2011-2012 s-au putut oferi pensionarilor condiţiile descrise în rapoartele mincinoase publicate pe pagina primăriei, atunci înseamnă că se poate! Bunăvoinţă şi dragoste de oameni să existe!

În ceea ce vă priveşte, şi revenind la Raportul dumneavoastră mincinos, la situaţia din cămin care s-a agravat peste măsura firescului în aceşti 4 ani de când sunteţi primar, la faptul că nu aţi considerat ca, nici în urma demersului meu disperat din Piaţa Libertăţii, să fiţi măcar curios şi să întreprindeţi ceva, mă determină să vă spun azi, în faţa lumii, că vă învinuiesc de nepăsare şi de încurajare la nepăsare! Dumneavoastră sunteţi cel care, ca ordonator principal de credite, aţi PERMIS ca lucrurile să degenereze în acest hal, transformând căminul, până în 2012 cu condiţii incomparabil mai bune, într-un auschwitz timişorean, unde bătrânii mor în umilinţă, după grilaj, obligaţi să facă pe ei, fără ca familia să fie anunţată ca să poată interveni!

În ultimele 3 luni, mergând zi de zi la cămin, la întoarcere am oprit în faţa bisericii din Bălcescu şi m-am rugat ca Dumnezeu să-mi salveze mama. L-am rugat s-o lase să trăiască, pt ca eu să pot dovedi că ea NU ar fi murit de „bătrâneţe” – cum li se spune aparţinătorilor – ci din neglijenţă!

Şi iată că Dumnezeu m-a ascultat, mi-a dat putere să fac faţă situaţiei şi mi-a readus-o la viaţă, astfel ca eu, azi, să vă pot dovedi, prin imagini de necontestat, că nefăcând nimic pentru a stârpi neglijenţa, abuzul şi nepăsarea, deveniţi complice la tot ceea ce se întâmplă în Căminul pentru Persoane vârstnice din Timişoara!

Ceea ce vă prezint astăzi, în public, este doar o mică parte din tot ce am strâns în acest răstimp de când mi-am băgat nasul în acel spaţiu în care interdicţia şi abuzul de putere au devenit legi elaborate de o singură persoană, şi unde angajaţii sunt terorizaţi şi avertizaţi că s-au pus camere ascunse până şi în chiuvete.

Închei prin a vă zice că, în ciuda a ceea ce afişaţi, mai ales acum, în campania electorală – cu toate spectacolele organizate şi ziua pensionarilor pe care aţi inventat-o (în octombrie a fost adevărata zi, la care nu aţi participat în niciun an) – seniorii din Timişoara nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră. Iar cei din cămin, amărâţi şi uitaţi, nu trezesc în inima dumneavoastră nici cel mai mic sentiment de compasiune… dar nici de ruşine! Votul lor este insignifiant în ceea ce vă priveşte, pentru că majoritatea, trăind în izolare, nu mai au luciditatea de a discerne.

Atitudinea dumneavoastră vizavi de seniorii oraşului nostru, din al meu punct de vedere, şi cum realitatea o dovedeşte, este fariseism, permiţându-mi să închei prin a vă compara cu Iuda şi al lui sărut dat Mântuitorului! Dar… nu cred că vă pasă nici de-aceasta!

Să ne ajute Dumnezeu ca, peste câteva zile, să avem minte luminată şi să alegem înţelept!

În ceea ce mă priveşte, voi vota cu singurul om care mi-a dovedit că atât cât a existat în viaţa mea şi a mamei mele, mi-am putut vedea liniştită de muncă. Iar atunci când a plecat… a urmat dezastrul! Numai prin comparaţie, omul poate preţui un alt OM.

Prin contrast, aţi dat strălucire albului pierdut. Doar pentru acest singur fapt, dle Robu, vă mulţumesc!

Mâine voi continua cu povestea mamei mele.

Cidește aici: Scrisoare deschisă către primarul Timișoarei – partea a II-a

Nota editorului: Acest articol prezintă opinia autorului, nu a publicației. Pentrutimisoara.ro încurajează exprimarea liberă, timișorenii au ocazia să se înregistreze pe site folosind link-ul înregistrare din partea de sus și să publice articole în care își exprimă opinii, nemulțumiri, sau chiar sesizări. Pentrutimisoara.ro a inițiat acest proiect pentru ca vocea cetățenilor să fie auzită, dar nu răspunde pentru conținutul articolelor autorilor săi. Vezi mai multe aici

4 COMENTARII

  1. D-na Lidia Voinea, cu regret trebuie sa va aduc la cunostiinta ca scrisoarea deschisa catre primarul Timisoarei nu va fi citita,sau daca o va citi tot nu va face nimic, pentru ca nu-i pasa si nu-l intereseaza decat puterea, este tot mai arogant si sfidator. (PNL nu este un partid social care sa se aplece asupra problemelor poporului ).!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.