DONA este una din cele mai mari reţele de farmacii, cu capital integral românesc, având o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa locală și deservind lunar peste 1 milion de pacienţi din toată ţara. Compania are peste 1.500 de angajaţi şi numără mai mult de 230 de farmacii.

Reţeaua DONA a redeschis farmacia de pe Bulevardul Dâmboviţei numărul 51, noul program de funcţionare este non-stop. Aceasta este prima farmacie care beneficiază de un design nou, urmând ca în viitorul apropiat să se redeschidă în acelaşi concept vizual alte trei farmacii DONA din Timişoara, situate pe Str. Mureş nr. 1 C, pe Bd. Regele Carol nr. 30, respectiv pe Calea Sever Bocu nr. 82. Lanţul a investit în total aproximativ 200.000 de euro (TVA inclus) în redecorare şi amenajare, rezultatul fiind mai mult confort pentru pacienţi, mai multă intimitate şi un spaţiu adecvat consilierii medicale.

Tombola sănătăţii

Cu ocazia redeschiderii, vizitatorii îşi vor putea monitoriza gratuit tensiunea şi pulsul. De asemenea, timişorenii sunt aşteptaţi să participe la Tombola Sănătăţii, cu peste 300 de premii garantate, printre care un televizor LCD, o bicicletă pentru adulţi, peste 150 de vouchere valorice sau cupoane de reducere și alte zeci de premii personalizate. La tombolă pot participa toţi clienţii DONA care fac cumpărături de minimum 20 de lei în perioada 12 – 18 septembrie.  

„Stăm la dispoziţia timişorenilor cu servicii de calitate, un portofoliu variat de produse, preţuri competitive şi consiliere specializată din partea unei echipe profesioniste de farmacişti. Avem în prezent 15 farmacii în oraş şi ne propunem să ne extindem în continuare acolo unde locuitorii au nevoie de noi. Decizia de a face o investiţie de această anvergură în Timişoara demonstrează că vrem să le asigurăm pacienţilor noştri cele mai bune condiţii, au declarat reprezentanţii lanţului de farmacii DONA.

Noul design urmăreşte îmbunătăţirea experienţei pacienţilor în farmacia DONA. Spaţiile de expunere şi punctele de interacţiune au fost proiectate astfel încât să favorizeze o comunicare deschisă cu pacienţii, iar soluţiile de iluminare au rolul de a crea o atmosferă plăcută, caldă. Întregul proces de reamenajare s-a realizat respectând principii verzi în ceea ce priveşte consumul de resurse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.