Maternitate bebelus

Serviciul medical reprezintă unul dintre subiectele sensibile în țara noastră și care din păcate nu au reușit să își ocupe locul meritat. Fiecare dintre noi ne-am “lovit”  mai mult sau mai puțin de situația dezastruoasă din spitale, de birocrația care uneori face victime, de multele lipsuri, de incompetență și lista ar putea continua.

Consilierul local Romanița Jumanca a subliniat foarte bine faptul că Timișoara ar trebui să devină un centru de excelență în ceea ce privește serviciile medicale, propunând înființarea unei noi maternități.  În 2014 PSD a venit cu 32 de propuneri la buget, dintre care multe au fost incluse și demarate. Cel mai important proiect fiind acela de mărire a corpului Spitalului de Copii Louis Țurcanu.

“Ne  simțim datori să inițiem o a doua investiție majoră în infrastructura medicală locală și anume proiectul unei noi maternități. Un spital nou de obstetrică și ginecologie pe care l-am dori în colaborare cu CJT”, a subliniat Romanița Jumanca.

Fără îndoială că este un proiect îndrăzneț, dar nu imposibil. Crearea unui astfel de complex medical este o prioritate pentru orașul nostru deoarece foarte mulți timișoreni aleg serviciile medicale oferite de clinicile de specialitate din Ungaria.

Un alt proiect al PSD are în vedere o piață nouă pentru animalele de companie. Se șie faptul că de ani buni aceasta de găsește în Piața Bălcescu, dar spațiul este impropriu.

Oamenii nu pot sa vină cu câini să îi vândă deoarece spațiul de pe trotuar este foarte mic și de cele mai multe ori îngreunează deplasarea trecătorilor. Așa că de la an la an numărul celor care aduc animale de companie spre comercializare a scăzut drastic.

” Trebuie găsită o soluție. Am făcut o cerere Direcției de Mediu în luna octombrie și au fost oferite trei terenuri. Acum trebuie să vedem care este cel mai indicat pentru o astfel de activitate”, a precizat consilierul locală PSD Romanița Jumanca.

De asemenea, se dorește și reamenajarea Pieței Bălcescu cu sprijinul Administrației Piețelor, se va propune în acest sens un SF (studiu de fezabilitate)  și un PT (proiect tehnic).

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns către Niculina Danciu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.