În cursul zilei de ieri a fost adoptată HG pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.248/2015 –  privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță.

Asociația OvidiuRo anunță adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță. Normele au fost dezvoltate de trei ministere – Ministerul Muncii, Ministerul Dezvoltării Regionale și al Finanțelor Publice și Ministerul Educației, grupul de lucru fiind moderat de Cancelaria Primului Ministru – cu participarea permanentă a reprezentanților Asociației OvidiuRo și s-au aflat în procedură de consultare publică timp de 10 zile, în perioada 5 -14 ianuarie 2016. Conform normelor metodologice, pentru anul școlar 2015 – 2016,prezența  se va nota începând cu data de 15 februarie 2016, respectiv începutul semestrului II.

Legea vine în soluționarea problemei de abandon școlar, care în momentul de față se află la o cotă foarte ridicată (18,5%) și se estimează că doar unul din trei copii săraci beneficiază de educație timpurie.

Astfel se acordă lunar tichete în valoare de 50 de lei pentru fiecare copil între 3 și 6 ani, stimulentul va fi acordat familiilor cu un venit mai mic de 284 de lei pe lună pe membru de familie, singura condiție fiind prezența zilnică a celor mici la grădiniță.

Țara noastră se situează pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește ponderea copiilor care merg la grădiniță conform datelor oferite de Eurostat. Sărăcia și lipsa de educație merg mână în mână, pentru ca acestea să fie eliminate România are nevoie de oameni instruiți șia acest lucru se face începând cu învățământul preșcolar.

„Legea și normele de aplicare stabilesc cadrul legal favorabil educației preșcolare pentru toți copiii din România, dar succesul programului va fi decis la nivel local. Știm din etapa de pilotare că înscrierea cât mai multor copii la grădiniță și condiționarea strictă a acordării stimulentului educațional de prezență sunt esențiale. Ceea ce va conta însă va fi capacitatea echipelor locale de a colabora și de a găsi soluții la problemele punctuale precum și susținerea instituțiilor județene și naționale.” subliniază Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo.

Implicarea asociației Ovidiu.Ro nu se oprește aici, începând de săptămâna viitoare se va lansa un concurs la nivel național în urma căruia 10 județe vor fi susținute financiar și logistic. Se vor oferi echipelor locale suportul necesar implemetării programului pilot și rechizitele necesare pentru maximizarea succesului programului.

Foto: www.facebook.com/AsociatiaOvidiuRo/photos_stream

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.