PNL a cumpărat sediul din Piața Unirii la un preț foarte mic, adică au plătit fabuloasa sumă de 15 euro pentru 408 mp. Prețul se regăsește în documentele de pe site-ul primariatm.ro. Liderii PSD l-au acuzat pe Robu că a dezinformat spunând ca a fost cumpărat la 400eur/mp. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Robu a explicat că acest sediu ar fi fost cumpărat în baza unei ordonanțe care le permitea partidelor să cumpere la prețuri mult mai mici clădiri în care să își desfășoare activitatea. Astfel, după spusele edilului, PNL-ul ar fi plătit la vremea respectivă, în anul 2006, doar  551.244 lei + TVA pe spațiu, adică 400 de euro pe metru pătrat. Lucru care este adevărat, doar că erau lei vechi, nicidecum lei noi cum credea primarul.

“Se tot vorbește despre cum a cumpărat PNL sediul acesta, când eu nici măcar nu eram în politică. În 2006 când s-a emis HCL 218 privind aprobarea vânzării către partid a acestui sediu, era o anumită legislație pe care CLT a respectat-o. Indiferent dacă suma ar fi fost mică sau mare, ea ar fi fost în acord cu legea”, a precizat Nicolae Robu.

Liderii PSD au ținut să-i răspundă imediat primarului și au contrazis informațiile potrivit cărora sediul PNL-ului  ar fi fost cumpărat cu 400 euro/mp.

„Există niște diferențe extraordinare între ceea ce înseamnă sediul PSD și ceea ce înseamnă sediul PNL. Dacă putem discuta de aproximativ 15 euro la nivelul sediului PNL, ca total, la PSD discutăm de aproape 400.000 de euro. Dacă discutăm la metrul pătrat, ați văzut că la noi putem discuta de aproximativ 120 de euro mp, iar la PNL de 0,3 euro, fără să ținem cont de zona de importanță. Eu cred că sunt niște lucruri pe care actualul edil le aruncă pe piață ca să atragă asupra lui simpatia populației și sunt total nefondate. Nu poți să minți chiar așa oamenii”, a afirmat Titu Bojin, șeful PSD.

Deputatul Sorin Grindeanu a ținut și el să explice cum stau lucrurile. “Eu am în față hotărârea de Consiliu Local din 2006 pe care a fluturat-o primarul Robu la conferința de presă. În care se spune că se aprobă vânzarea către PNL al spațiului în suprafață utilă de 408 mp, cu destinația de partid, la valoarea de inventar de 551.244 lei (ROL) + T.V.A. Asta însemnă 55 de lei noi, asta înseamnă că Partidul Național Liberal și-a luat  sediul cu undeva 15 euro. Eu am văzut niște calcule făcute astăzi de domnul primar care susține că au plătit 400 euro pe mp”.

Se pare că Nicolae Robu ar fi încurcat banii vechi cu banii noi, atunci când a declarat care a fost prețul pe care PNL-ul l-a plătit pe clădirea în care are sediul. Astfel, acei  551.244 lei + TVA ar însemna, în lei noi, 55 de lei și 12 bani. Această neatenție se pare că l-a costat cam mult, pentru că PSD-iștii nu au tolerat nimic, nu s-au gândit că ar putea fi o greșeală și au ieșit glorioși „fluturând” aceeași hârtie cu hotărârea CL pe care o „flutura” și Robu la conferința de presă.

Aici puteți vedea hotărârea 218, din 3 mai 2006 a Consiliului Local ( http://www.primariatm.ro/hcl.php?unid=4FEA7924A618524442257153002918D2) privind aprobarea vânzării către Partidul Naţional Liberal a sediului de partid situat în imobilul din Timişoara, str.Gheorghe Lazăr nr.1, în baza dispoziţiilor Legii nr. 90/2003

3 COMENTARII

  1. Ce nu se spune… Legea ce permitea vânzarea imobilelor către partide a fost dată de Năstase cu dedicaţie către PSD.. E vorba de legea 90/2003. Conform acesteia
    “Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială un singur spaţiu, destinat sediului acestora, LA VALOAREA DE INVENTAR a acestuia…”
    în 2013 a fost modificată ultima dată, articolul acesta devenind
    “Partidele politice pot cumpara in fiecare unitate administrativ-teritoriala spatiile destinate sediilor centrale ori filialelor acestora, la VALOAREA DE PIATA…”
    Toate partidele au profitat la momentul respectiv de treaba asta, cu excepţia -culmea- a PSD Timiş… care a pierdut vila în care activau în instanţă, aceasta fiind retrocedată…
    De aici şi frustrările…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.