piata unirii timisoara

Centrul istoric rămâne în continuare una dintre principalele preocupări ale municipalității timișorene. După ce Nicolae Robu a ținut să precizeze cât de încântați sunt toți cei care au văzut ce realizări s-au făcut în zonă, aspectul clădirilor este un alt aspect important al centrului istoric, astfel că repararea clădirilor cade în sarcina proprietarilor, care în mare parte sunt privați.

În această situație se află și clădirea unde își are sediul filiala județeană a PNL, care va intra în reabilitare cât mai curând. De asemenea, pentru cetățenii care nu vor înțelege că aspectul centrului istoric este important pentru orașul de pe Bega se va recurge la aplicarea taxei pe paragină.

O altă problemă este situația firmelor de pe clădiri, care în acest moment dau o notă foarte urâtă zonei. Cu toate că aceste firme au obținut la vremea respectivă autorizații de la primărie pentru instalarea firmelor luminoase, Nicolae Robu a cerut convocarea comisiei de estetică urbană pentru implementarea unui nou regulament de estetică urbană, un nou regulament, iar cel important fapt este acela că nu se mai ține cont de avizele obținute în trecut.

”Aceste firme au totuși avizul primăriei, au autorizații, dar acum se adoptă un nou regulament de estetică urbană și trebuie să își schimbe firmele, nu mai contează ce au obținut în trecut”, spune Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.