Aflat cu puțin timp în urmă la Singaore, Nicolae Robu a fost atenționat de cetățeni, prin intermediul rețelei de socializare facebook, despre situația dezastruoasă cu privire la invazia de țânțari. Cu toate că primarul orașului nu a considerat ca ar fi o problemă stringentă, totuși a cerut să se facă analiza substanțelor folosite la dezinsecție, de firma S.C. Deraton S.R.L..

Astfel că, municipalitatea a luat legătura cu o serie de laboratoare din țară și străinătate pentru realizarea a analizei substanțelor folosite pentru dezinsecție.

Ca urmare a identificării pe plan local a unui laborator performant, și anume Laboratorul de biochimie a Platformei de cercetare interdisciplinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” Timişoara, în data de 20.07.2016 s-au predat laboratorului probele ridicate, fiind realizate analizele de laborator solicitate de municipalitate.

Substanțele folosite pentru dezinsecție respectă normele prevăzute de lege, însă… țânțarii sunt foarte rezistenți

Conform rezultatelor de laborator substanțele folosite de DERATON respectă cerințele de compoziție în substanță activă şi concentraţie, conform avizelor date de Ministerul Sănătății, fiind eficiente în acţiunea de combatere a insectelor, în speţă a ţânţarilor, nefiind pusă în pericol sub nicio formă sănătatea populaţiei.

Cum se face dezinsecția în alte orașe

Spre exemplu în municipiul Brașov în Regulamentul de organizare şi funcţionare a activităţilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente este prevăzut foarte clar ce este dezinsecția, cum se face și mai ales frecvența serviciilor de dezinsecție. Iar cel mai important aspect, regulamentul se respectă. Și Timișoara are un regulament similar, postat pe site-ul primăriei, însă până la aplicare mai este cale lungă.

Dacă în Timișoara, tânțarii se dovedesc a fi foarte încăpățânați și rezistenți, situația se datorează faptului că nu s-a respectat una dintre condițiile de bază ale acestui proces, aceea de a împiedica înmulțirea și răspândirea dăunătorilor, prin crearea de condiții nefavorabille dezvoltării acestora, acțiune care are un caracter permanent. În concluzie, nu este suficient să se acționeze doar în sezonul foarte cald.

De asemenea, frecvența executării acestor servicii este foarte clar precizată în regulamentul postat de municipiul Brașov:

Frecventa serviciilor de dezinsectie se va executa, astfel: a) trimestrial, pentru clădiri ale instituţiilor publice, unităţile de învăţământ de cultură şi sanitare, părţi comune ale clădirilor tip condominii ( casa scării, poduri şi subsoluri), gospodării individuale (case – spatii deschise), cămine aferente reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, mijloacele de transport în comun, în spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă. În cazul tratamentelor împotriva ţânţarilor este obligatorie acţiunea atât împotriva larvelor, cât şi a adulţilor.

Cum se face dezinsecția în Timișoara

Timp de doi ani, la capitolul dezinsecție Timișoara a spus ”pas”. Datorită avertizărilor date de Ministerul Sănătății municipalitatea a organizat, în regim de urgență, o nouă licitație, aceasta datorită faptului că în prezent există o contestare a licitației precedente, de către firma Romprest, iar instanța până în acest moment nu a dat nicio soluție, deci primăria are scuza necesară. Licitația a fost câștigată, în luna mai de firma DERATON, care asigură serviciile de dezinsecție pe o suprafață de 10% din oraș, pentru suma de 300.000 de lei.

În consecință, locuitorii Municipiului Timișoara pot fi asiguraţi că substanţele folosite respectă cerințele de compoziție în substanță activă şi concentraţie, conform avizelor date de Ministerul Sănătății, fiind eficiente în acţiunea de combatere a insectelor, în speţă a ţânţarilor, nefiind pusă în pericol sub nicio formă sănătatea populaţiei ”, transmite Nicolae Robu cetățenilor din Timișoara.

Foto: click.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.