Autoritățile locale vor achiziționeze un bloc cu 60 de garsoniere și cinci  apartamente, în zona Lipovei.  Blocul de pe strada Ialomița, pe care ar vrea să-l cumpere Primăria e mobilat, dar nu are instalații sanitare și nici nu este branșat la rețeaua de curent electric.

Potrivit viceprimarului Traian Stoia, acesta aparține unei societăți din Caransebeș și a fost scos la licitație, fără vreun ofertant. Dacă reducerea oferită de proprietar e substanțială, ar putea fi achiziționat direct.

„Imobilul aparține proprietarilor unei fabrici de mobilă din Caransebeș. L-am vizitat împreună cu primarul Nicolae Robu și directorul de la Patrimoniu, Martin Staia. În bloc există mobilier, ușile sunt noi, dar nu sunt montate, mai trebuie făcute instalații sanitare și instalat curentul electric. Clădirea este solidă. Dumnealor au un pret de evaluare care s-a redus dupa prima strigare la care n-a participat nimeni. Blocul e construit între 1960 și 1970, are o fundație în regulă, prefabricată din beton. Au cerut 725.000 euro + TVA, la prima ofertă. S-a făcut o reducere de un anume procent după prima ofertare”, susține viceprimarul Traian Stoia.

Totodată, edilul spune că a început deja negocierile pentru cumpărare.

“La a doua strigare tot n-o să vina nimeni, pentru că e o suma mare. Nu prea ai ce face cu clădirea respectivă dacă nu ești Primărie. După estimările mele, trebuie investit încă 2.000 de euro de fiecare spațiu locativ. La doua ofertă, ei spun doar că o să facă o reducere. Nu au spus încă cât și cum. Trebuie să vedem unde coboară dumnealor. Eu o să susțin în cadrul negocierilor și o să facem negocierile să iasă bine. (…) Sunt suficient de multe lucruri de făcut, de implementat acolo. În favoarea dânșilor ar fi mobilierul pe care fabrica de la Caransebeș l-a adus prematur. Ușile sunt noi, dar nu sunt montate, sunt puse lângă locuințe. Fiecare garsonieră are baie, sunt condiții relativ acceptabile. Oricum, pentru o familie tânără e în regulă, pentru primii doi-trei ani. După părerea mea, dacă are în baie gresie și faianță, e o chestie în plus. Mobilierul este nou”, adaugă Traian Stoia.

Potrivit viceprimarului, blocul necesită investiții în valoare de aproximativ 130.000 de euro, pentru ca locuințele să se vândă „la cheie”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.