Timișoara umilită de fantoma lui Ceaușescu

Ziua Timișoarei – 3 August 2018. Patru ”vaporette” împopoțonate de nuntă cu rămurele de brad, flori de trandafiri și câte un brăduleț odorizant proaspăt atârnat la oglinda se pregătesc să plece în ”voiajul de inaugurare” – pentru a 2-a oară în 2 ani. Restul de trei vapoare – care au tavanul deja crăpat, exfoliat sau au probleme cu infiltrații de apă pe la termopane… sau care au motoarele distruse după 2 ani de zăcut în inutilitate, stau ascunse într-o gaură-n mal, la Iozefin. Dar asta nu contează, e sărbătoare… să fim pozitivi și să ne bucurăm de vapoarele ce funcționează – că oricum nu avem marinari pentru toate 7.

Nava de ”protocol” împodobită regulamentar și încărcată cu toată floarea cea vestită… pleacă în voiajul de 500 de metri – până la Parcul Copiilor și înapoi, că mai departe e periculos… primăria nu știe ce uragane-i așteaptă pe canal. Dintre ramuri de brad și flamuri tricolore ne flutură victorios din mână după modelu’ Ceaușescu, primarul Nicolae ROBU – cocoțat pe botul navei ca o păpușă sinistră răstignită pe botul unui BMW ce duce mireasa la altar. Cu gesturi penibile și imposibil de descris in cuvinte și cu un zâmbet tâmp pe față, Robu invită cu voce pițigăiată trecătorii: ”să veniți să vă plimbați cu vaporașeleee… e graatiiis”.

Oare cât ne costă vaporașele ”gratis” oferite de Robu cu atâta generozitate… din banii timișorenilor?

În primul rând ne costă pierderea unui prestigiu ce era odată Timișoara în țară și în lume – prin distrugerea a două din cele mai importante premiere istorice ce au plasat orașul de pe Bega, pentru mai bine de un secol și jumătate, în fruntea țării și pe harta Europei.

Adio 154 de ani de canotaj – fără doar și poate, sportul definitoriu al Timișoarei.

Deși orașul de pe Bega își dispută întâietatea pe plan național în ceea ce privește apariția fotbalului sau a poloului pe apă, remarcându-se mai târziu la handbal, scrimă sau gimnastică, canotajul are cea mai lungă istorie – una care începe tocmai în 1864 (citește aici mai mult).

Profesorul universitar dr. arhitect Radu Radoslav descrie aici daunele pe care le produce afacerea ”vaporetto” asupra canotajului și canalului Bega. Vă las să-l citiți și redau aici doar concluzia profesorului Radoslav despre mutarea canotajului pe o pistă în afara orașului… ”care nu are terenul și nu are finanțarea stabilită încă, dar care în cazul cel mai fericit va rupe legătura canotajului cu orașul, cu populația sa, cu tradiția sa, transformându-l într-un sport artificial. Este foarte bine ca au apărut în oraș săli de fitness,  dar in care exista doar o legătură mecanica cu aparatele, armonia cu natura nefiind posibila. Pentru sănătatea mentală a copiilor dispariția legăturii cu natura este o mare pierdere.

378301_448589428519827_430268091_n 646x404

Adio 149 de ani de la primul tramvai din Romania – vaporetto scufundă RATT-ul 

Pe lângă gaura din buget de cca. 9.000.000 lei pentru achiziție, afacerea primăriei cu cele 7 vapoare generează o gaură neagră lunară de circa 500.000 lei în bugetul de operare deja secat al RATT (actualmente STPT), și asta doar din salariile personalului navigant. La astea se adaugă cca. 50.000 lei la fiecare scoatere/lansare la apa a sinistrelor vaporette, plus motorina, întreținerea și reparațiile necesare. Pe scurt, STPT va pierde anual peste 6.000.000 lei cu serviciul ”vaporetto”… în condițiile în care vatmanii lucrează deja voluntar, cu salarii neplătite de mai bine de 3 luni.

Pe lângă toate astea, în ultimii 6 ani ”specialiștii” lui Nicolae Robu au desființat linii de tramvai, au scos efectiv șinele de pe unele trasee și au introdus în locul tramvaielor electrice de mare capacitate, microbuze diesel de mică capacitate… trecând astfel de la un transport electric curat și eficient cu 1 vatman la 200 de călători, la unul diesel poluant și ineficient, cu un șofer la 30 călători – adică un salt uriaș înapoi în timp și performanță.

Colac peste pupăză, întreaga flotă de tramvaie ”cvasi-noi” Armonia – 30 de vechituri reșapate cu cca. 20.000.000 euro de primărie – e pe cale să fie casată pentru că majoritatea zac deja distruse în depou. Ca fapt divers, cu 20.000.000 euro RATT putea cumpăra 15 tramvaie noi și cu capacitate de peste 200 locuri fiecare – adică dublu decât Armoniile – și care, la capacitate dubla ar fi necesitat doar jumate din vatmanii necesari pentru cele 30 de Armonii (dacă ar funcționa)…!!! Imbecilitatea deciziei primăriei lui Nicolae Robu de a reșapa Armoniile este de nedescris.

Finalmente, știm cu toții că primarul Nicolae Robu suferă de narcisism și alte câteva grave tulburări psihice și de comportament, cum mai știm și că nimic din ce scoate Robu pe gură nu prezintă vreo garanție. În aceste condiții îl întrebăm pe Nicolae Bitea – specialistul primarului în transport public și actual director interimar al STPT:

Cât de util și viabil este transportul public cu ”vaporetto”…?

Stimate dle. director general interimar al STPT – Nicolae BITEA,

de raportul ce va fi semnat de dvs. luna viitoare va depinde soarta a 5.000.000 euro pe care Timișoara va trebui sau nu să-i returneze la UE pentru neîndeplinirea indicatorilor din proiectul ”malurile Begăi”, obligație ce are ca dată limită ziua de 30.09.2018.

Dat fiind că Guvernul a înființat deja Administrația Canalului Navigabil Bega… care v-a eliberat deja autorizație de funcționare… iar ANR v-a acordat deja autorizația de transport persoane pe cai navigabile… iar ADR Vest confirmă că Primăria Timișoara a realizat deja toți indicatorii de proiect (inclusiv 68 de căpitani, timonieri și marinari nou angajați)… se ridică următoarele întrebări legat felul în care STPT întârzie acum lansarea serviciului de transport public naval – ultimul indicator ce trebuie raportat cu succes de dvs. – Nicolae BITEA, pentru ca Timișoara să nu piardă 5.000.000 euro de la UE:

  1. Primarul Robu a raportat la ADR Vest că a angajat 22 de echipaje complete, iar dvs. spuneți că aveți doar 4 (patru)… – Cine minte, dle. Bitea, dumneavoastră sau Robu…? 
  2. De ce scoateți în circulație doar 4 vapoare și nu 7…?
  3. De ce navigați doar în centru și nu pe întreg traseul Modoș – Uzina de Apă…?
  4. De ce navigați doar de fantezie și cu max. 2 vapoare… și nu faceți transport public real, din 15 în 15 min. cu 7 vapoare – așa cum e proiectat și raportat la UE…?
  5. După 2 ani de probe tehnice cu vapoarele făcute de ”specialiștii” Chiș Culiță și Ioan Goia, STPT trebuia să aibă acum un grafic de circulație mai exact decât Metroul din Tokyo – De ce nu aveți montate grafice cu ora de plecare/sosire a vapoarelor în cele 9 stații, că pentru asta nu aveți nevoie de aprobare de la Guvern…?
  6. Care este bugetul anual de operare al serviciului de transport naval… care este prognoza de încasări… cât este deficitul de operare și de unde intenționează STPT să-l acopere, în condițiile în care aveți restanțe de plată a salariilor de peste 3 luni…?
  7. Ce vor face cei 22 de căpitani/timonieri + 44 de marinari pe perioada ierni și cum îi determinați să nu plece la salarii de 2,000 – 5.000 EUR oriunde în lume…?

Stimate dle. director Nicolae Bitea, așteptăm de la dvs. un răspuns de manager – simplu și argumentat punct cu punct la cele 7 întrebări de mai sus, nu vrem gargară politică preluată de la primar.

De asemenea, vă rugăm să încetați să mai răspândiți public delirul  primarului Robu care continuă să fabuleze că: ”vom vedea dacă va fi transport public, dar cu siguranță va fi de agrement”. În calitate de Director General al STPT ar trebui să știți că așa ceva e imposibil de realizat, pentru simplul fapt că ”agrementul” se supune prevederilor din LEGEA CONCURENȚEI… care NU vă permite să folosiți fonduri dedicate infrastructurii de transport public (așa cum a fost aprobat și finanțat acest proiect de la UE) pentru a face concurență neloială firmelor private din turism și agrement.

În speranța că sunteți conștient de faptul că protecția de care încă se bucură infractorul Nicolae Robu din partea Parchetului și a DNA Timișoara nu va dura la infinit… și, mai ales de faptul că protecția lui NU se răsfrânge asupra țapilor ispășitori (vezi cazul Dan Diaconu), așteptăm răspunsul dvs. la cele de mai sus și vă asigurăm de întregul nostru sprijin pentru a face lumină în acest jaf sinistru numit ”afacerea vaporetto”.

VIDEO de la sinistra re-lansare la apa – versiunea Ceaușescu 2.0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.