Proiectul de extindere şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în Timiş prinde contur. Prima stație de epurare din județ a fost inaugurată joi la Recaș.

Stația de epurare este proiectată să deservească până la 5.500 locuitori, costă aproximativ 2 milioane și jumătate de euro și poate prelua un debit maxim de 105 metri cubi pe oră.

Potrivit directorului Aquatim, Ilie Vlaicu, realizarea investiției marchează o premieră la nivel național.  

„Totul este automatizat și condus pe calculator. Este o premieră națională până în acest moment. Este un anume tip de filtru pericular, care printr-o anumită peliculă microbiologică reușește să ducă concentrația uscată a nămolului până la 65%, în condițiile normale putând merge până la 22%”, afirmă Ilie Vlaicu, șeful Aquatim.

La inaugurarea stației de epurare de la Recaș a fost prezent și Ministrul Mediului, Attila Korodi, care a explicat importanța acesteia din punct de vedere tehnologic.

“Marile aglomerații din județ, după Timișoara, încep să aibă stații de epurare din punct de vedere tehnologic de ultimă generație. De exemplu, la Recaș există și filtrare UV, adică patogenică pentru că apa care se deversează are toate calitățile să nu afecteze”, spune Ministrul Mediului, Attila Korodi.

Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” este în valoare de peste 118 milioane de Euro, din care aproape 74% fonduri nerambursabile. Proiectul cuprinde investiţii și în Timişoara, dar și în localitățile Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. 

DSC_0422 DSC_0434 DSC_0443 DSC_0463 DSC_0467 DSC_0474 DSC_0480 DSC_0481 DSC_0483 DSC_0484 DSC_0486 DSC_0519 DSC_0524 SE recas_attila korodi_elena savescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.