Două trupe de teatru reunite, 36 actori, 44 scaune, 12 mese, 20 de saci de cafea, zeci de litri de cafea, două luni intense de repetiții… Sunt doar câteva din ingredientele unui spectacol în premieră, un joc în lumea visurilor în mireasmă de cafea. Este vorba despre “Moliendo café”, în regia lui Silviu Purcărete.

Scenografia spectacolului este semnată de Dragoș Buhagiar, iar muzica de compozitorul Vasile Șirli. Distribuția îi reunește pe aproape toți actorii Teatrului Maghiar și Teatrului German din Timișoara.

Spectacolul gravitează în jurul temei cafelei: „Cafeaua, ca și teatrul, sunt două gratuități absolute și indispensabile – adică nu folosesc la nimic, dar toată lumea le folosește. Cafeaua este extrema gratuitate”, spune regizorul Silviu Purcărete.

“Moliendo café” este o premieră din multe puncte de vedere, fiind prima colaborare cu Silviu Purcărete și prima coproducție cu Teatrul Maghiar, susține Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat din Timișoara.

“E un spectacol ce transcende barierele lingvistice și culturale, având la bază cele peste 100 de improvizații propuse de cei peste 35 de actori în lunile de repetiție, improvizații orchestrate și armonizate de Silviu Purcărete”, spune Lucian Vărșăndan.

De cealaltă parte, directorul Teatrului Maghiar, Balázs Attila, consideră spectacolul unul al contrastelor.

“Moliendo café cuprinde totul și nimicul, e o producție care conține tot ce e necesar, dar din care putem să ne lipsim de orice. Până și decorul – extrem de elementar – acoperă totul, dar, de fapt, este nevăzut, ca și inexistent. Cât despre textul de care are nevoie orice spectacol, noi avem doar un pre-text: pretextul de a ne exprima pasiunea pentru arta improvizației. Și pentru cafea, desigur”, afirmă directorul Teatrului Maghiar “Csiky Gergely”.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie, începând cu ora 20:30, la Sala Mare a celor două teatre (str. Alba Iulia, nr. 2). Biletele pot fi achiziționate de la caseria Teatrului German de Stat (marţi – vineri: 10-15 şi 17-19; sâmbătă: 10-15) și a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” (luni – vineri: 16-19) precum şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.

foto: timisoaraexpress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.