Cine e azi președinte nu însemnă că va fi primar anul viitor

Cu toate că ambii copreședinți PNL, Dan Popa și Nicolae Robu, susțin în momentul de față că lucrurile merg foarte bine în ceea ce privește fuziunea dintre cele două organisme, nu este de ignorat situația care există la nivel de țară, și care este destul de tensionată. Rămâne de văzut dacă acest aspect nu se va transpune și în județul Timiș.

Deoarece o conducere bicefală nu este tocmai cea mai firească, ieri comitetul județean a avut de lucru. Se dorește ca până vinerea viitoare cât mai multe organizații să aibă un singur președinte, ca să se poată da undă verde la semnarea protocolului de fuziune. Cu toate că cei doi copreședinți au declarat că nu există situații conflictuale totuși vor exista localități unde vor trebui să intervină.

„Așa cum este firesc deciziile se iau cu logică, nu se ține seama de pe ce poziții au venit unii membrii. În PNL vor fi peste 40 de oameni cu mari responsabilități politice și organizatorice. Nu am anunțat încă președinții unici în organizații ci o vom face de săptămâna viitoare pe măsură ce vor fi angrenați în calitatea de lideri unici”, a declarat Nicolae Robu.

Preocupare celor doi copreședinți a fost aceea de a puncta excelenta colaborare dintre cele două formațiuni, punctând oro de câte ori a fost cazul că absolut toate deciziile care se iau sunt cât se poate de democratice.

Pe viitor se dorește un parteneriat cât mai strâns, se vor face proiecte săptămânale, responsabilii vor trebui să elaboreze rapoarte detaliate până la 1 septembrie și nu în ultimul rând vor fi efectuate audituri periodice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.