Mai sunt patru zile până la startul celei de-a doua ediții JAZZ TM, Festivalul Internațional de Jazz al Timișoarei. Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 iulie.

În aceste zile, se fac ultimele pregătiri în Piața Victoriei, se creează planurile personalizate ale fiecărui artist, iar în 8 iulie are loc o probă generală pentru toate echipamentele. Partea tehnică (sonorizare, lumini, ecrane) a evenimentului este asigurată de Music Service, iar backline-ul (instrumentele muzicale cerute de artiști inclusiv cele două piane Yamaha, un C3 și un C7) este asigurat de Loud and Pro (Ungaria).

În acest an Andreya Triana, o artistă din Londra, va deschide Festivalul JAZZ TM. Ea va urca pe scena amenajată în Piaţa Victoriei în 9 iulie, de la ora 20.

Primul nume al artistului care s-a anunțat că va concerta este al cântăreaței de origine indiană, Anoushka Shankar. Instrumentul ce conferă unicitate stilurilor muzicale abordate e sitarul, folosit în special în muzica indiană clasică şi cea hindusă. Neil Cowley Trio este a doua trupă internațională, care va urca pe scena festivalului JAZZ TM.

Un alt artist care va cânta la JazzTM este Terri Lyne Carrington, baterista care a colaborat cu Dizzy Gillespie sau Carlos Santana. Artista nu va veni singură, ci însoţită de Lizz Wright – voce, Tia Fuller – saxofon, Ingrid Jensen – trompetă, Rachel Z – pian/clape și Matthew Stevens – chitară.

Accesul la Festivalul JAZZ TM va fi în continuare gratuit, însă se pot rezerva locuri pe scaunele din faţa scenei contra sumei de 50 lei pentru toate cele trei zile de festival.

Prima ediţie JAZZ TM i-a reunit la Timişoara pe Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray. Spectacolele din cele trei zile de festival au strâns în Piața Victoriei aproximativ 20.000 de oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.