dezbatere PLR cod fiscal

O inițiativă lansată de senatorul Petru Ehegartner pe tema noului Cod Fiscal, a strâns în total 38 de spectatori, majoritatea membri de partid, chiar dacă privea mai mult oamenii de afaceri.

Biroul de comunicare PLR Timiș, a emis un comunicat după eveniment, desprins parcă din ziarul comunist Scânteia, în care sublinia că la dezbatere au fost prezenți „peste 50 de oameni de afaceri, universitari și specialiști în domeniul financiar-contabil din Timișoara„. În realitate au fost 38, cu tot cu biroul de comunicare PLR.

Senatorul Petru Ehegartner, fiind un om corect și rațional, a recunoscut că sunt membri de partid prezenți și câțiva oameni de afaceri.

Acțiunea în sine merită aplaudată, fiindcă în acest moment mediul de afaceri trebuie să fie bine informat, astfel de dezbateri putând aduce soluții și schimburi de idei care ulterior să fie preluate ca interpelări în senat.

La eveniment a fost prezent și Prof. Dr. Nicolae Țăran, analist economic, care a apreciat noul Cod Fiscal ca fiind „un balon de oxigen pentru agenții economici„.

„Din 2008 până în prezent s-au pierdut aproximativ 600 de mii de locuri de muncă iar în intervalul 2008-2014 PIB-ul a scăzut astfel că, astăzi suntem sub nivelul PIB-ului din 2008 cu 0,3 procente. Datoria publică a crescut de la 17 miliarde la 70 de miliarde de euro. Riscăm să devenim un imens azil de bătrâni din cauza îmbătrânirii populației dacă nu se întâmplă ceva. În acest context, măsurile propuse (reducerea tuturor impozitelor: pe profit, pe salarii, pe accize, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea TVA, neimpozitarea dividentelor) sunt de relaxare fiscală și vin într-un moment potrivit pentru că România este sufocată astăzi din punct de vedere fiscal.”a spus Nicolae Țăran.

Dezbaterea a fost găzduită în sala de conferințe a firmei Tender SA.

P.S. : Mai jos dovada – cum au fost invitați membrii PLR la eveniment:

sms PLR - Petru Ehegartner
Cum au fost invitati membrii PLR la eveniment (sursa Facebook)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.