PNȚCD pierde unul dintre consilierii locali cheie. Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei a depus vineri la Consiliul Locala

Timișoara opțiunea de a deveni consilier local independent. Vezi explicația lui Adrian Orza, omul care a condus organizatia PNȚCD Timișoara pe când aceasta era cea mai puternică din țară

 

 

“M-a determinat să fac acest lucru, atât situația politică generală, cât și cea din Consiliul Local, dar în mod special atmosfera fără precedent creată în PNȚCD Timiș. În ciuda eforturilor pe care le-am depus alături de alți colegi de a menține echilibrul, decența și respectarea regulilor, cei responsabili au decis să se îndepărteze de acestea și de toți cei care le-au apărat și susținut.

Cu regret, după mai bine de 20 de ani, părăsesc, nu idealuri și principii în care am crezut și cred în continuare, ci doar o organizație de partid, care sper, va reveni cândva, la locul pe care îl merită în eșicherul politic local.

Îi asigur pe cei aproape 30.000 de timișoreni care m-au votat să le fiu primar, dar și pe ceilalți, pe toți cetățenii orașului, că activitatea mea în Consiliul Local, așa cum a fost timp de peste 14 ani, va rămâne transparentă, corectă și dedicată orașului nostru. „Administrație, nu politică!”, pentru mine nu a fost doar un simplu slogan electoral, ci o atitudine și un mod de lucru, așa cum va rămâne și în continuare”, a spus Orza în primul comunicat de consilier independent.

 

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.