Persoanele care tranzitează aerogara din Timișoara vor avea la dispoziție un nou orar de zboruri. Reprezentanții Aeroportului Internațional au anunțat programul pentru sezonul rece. Este vorba despre orarul de iarnă, valabil până în 28 martie 2015.

Acesta va intra în vigoare duminică, 27 octombrie. Modificările sunt legate de orele de zbor, de frecvenţe, dar vor fi introduse şi noi destinaţii accesibile direct de pe Aeroportul Timişoara. Astfel, din luna noiembrie, de la Aeroportul Internaţional Timişoara se va putea zbura spre şi dinspre patru noi destinaţii: Bruxelles, Bari, Frankfurt şi Munchen Vest – Memmingen. Toate cele patru noi destinaţii vor fi operate de compania WizzAir şi vor avea o frecvenţă de două ori pe săptămână.

“În prezent, de la Timişoara se poate zbura spre 12 destinaţii, dar odată cu introducerea acestor patru curse noi, vor fi 16 destinaţii din ţară şi din străinătate, astfel încât Timişoara rămâne un nod aerian important, o legătură între Europa şi toată zona de vest a ţării. Obiectivul nostru este de a găsi operatori aerieni şi noi destinaţii care să funcţioneze în primul rând pentru zboruri de conexiune, cu noduri aeriene importante”, susține Daniel Idolu, directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara.

Totodată, numărul frecvenţelor va creşte în perioada următoare, de la 75 de zboruri regulate de pasageri pe săptămână, la 82 de zboruri. Reprezentanții aerogării anunță că în perioada sărbătorilor de iarnă, pot apărea modificări legate de suplimentarea unor curse sau anularea acestora, în funcţie de cerere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.