Numirea lui Mircea Dumitru în funcția de Ministru al Educației i-a determinat pe rectorii universităților din Consorțiul UNIVERSITARIA să își exprime sprijinul în viitoarele măsuri care vor fi luate pentru dezvoltarea învățământului românesc.

Noi, rectorii universităților din Consorțiul „Universitaria”, am primit cu optimism numirea dlui Mircea Dumitru în funcția de Ministru al Educației. Desigur, orizontul de timp pe care îl are la dispoziție în guvernul condus de dl Dacian Cioloș nu este foarte generos. Cu toate acestea, suntem încrezători în capacitatea prof. Dumitru de a propune și implementa o serie de măsuri cu impact semnificativ asupra învățământului românesc”, spune președintele Consorțiului „Universitaria”, Marilen Pirtea.

Ca prim argument este experiența lui Mircea Dumitru ca rector al unei instituții de învățământ emblematice pentru România, Universitatea din București. După patru ani de mandat, a obținut din nou sprijinul comunității academice, fiind reales rector. Reamintim faptul că acesta a apărat valorile universitare în situații complexe, dintre care cea mai răsunătoare a fost demersul de retragere a doctoratului dlui Ponta.

Un al doilea argument vine din implicarea în politicile din învățământul superior, fiind una dintre persoanele care și-au pus amprenta asupra pozițiilor Consorțiului în ultimii patru ani militând cu consecvență pentru universități puternice care să ofere învățământ superior de calitate.

Îl vom sprijini pe prof. Dumitru în deciziile pe care le va lua, în special în legătură cu extinderea autonomiei universitare, creșterea finanțării instituțiilor de învățământ superior și impunerea standardelor de calitate. Ne asumăm să ne implicăm activ, să găsim soluții pragmatice pentru problemele actuale ale învățământului, alături de Minister. Mai mult, vom depune toate eforturile posibile pentru a convinge politicienii și publicul să prioritizeze cu adevărat educația. O primă țintă în acest sens este rectificarea bugetară din acest an, în urma căreia educația trebuie să fie beneficiara unor sume importante”, spune în încheiere Marilen Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.