La peste un sfert de secol de la Revoluție, administrația locală din Timișoara se pare că a uitat de evenimente din decembrie 1989. Din păcate moartea zecilor de oameni a fost în zadar. Strigătele lor a fost uitate, revoluția a fost uitată, a intrat într-un con de umbră.

Marius Dugulescu, președintele Partidului Mișcarea Populară Timișoara, trage un semnal de alarmă și spune că orașul de pe Bega începe să își uite istoria, iar de vină sunt autoritățile locale care nu apreciază adevăratele valori ale orașului, valori recunoscute dincolo de granițele țării.

Până în prezent Timișoara nu are un Muzeu al Revoluției, cu toate că s-a vorbit despre acest subiect dar, nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Din respect pentru Timișoara, pentru sutele de mii de oameni care au stat zile în șir în stradă scandând LIBERTATE, pentru sutele de răniți și morți, pentru familiile îndurerate, este necesară realizarea unui astfel de Muzeu.

“Timișoara merită să aibă un Muzeu al Revoluției. Pentru primarul Timișoarei, oricum s-ar numi el, acest subiect ar trebui să fie o prioritate. Orașul nostru trebuie să aibă un Muzeu al Revoluției și nu unul oarecare. Este nevoie de ceva impunător, pentru că vorbim de o Românie liberă, datorită Timișoarei, iar Timișoara trebuie să plătească tribut eroilor săi. Timișoara trebuie să își aducă aminte cum s-a strigat: LIBERTATE!”, spune Marius Dugulescu.

2 COMENTARII

Lasă un răspuns către Iovanovici Barzoi Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.