Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului natal Ștei. Distincția i-a fost acordată în semn de prețuire pentru deosebita contribuție adusă la promovarea imaginii orașului.

Ceremonia s-a desfășurat în Casa de Cultură a orașului Ștei și a reunit 250 de persoane, oficialități locale, reprezentanții Consiliului Județean Bihor, senatori, deputați și delegații de peste graniță.

“Consider că rolul Cetățenilor de Onoare este de a constitui exemple și modele, stimulente de valoare pentru tineretul de astăzi și de mâine, pentru înscrierea lor în circuitul valorilor perene ale societății și ale umanității. Acest lucru mă va însoți de-a lungul întregului parcurs al carierei, împărtășind din experiența mea trecută și viitoare pentru promovarea orașului natal care îmi aduce o asemenea bucurie”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Titlul i-a fost acordat în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor orașului Ștei. Totodată, alături de rectorul UVT au fost distinși cu acest titlu profesorul Liviu Anton și fostul sportiv de performanță, Alexandru Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.