Muzeul de Artă Timişoara a găzduit vineri, lansarea albumului de pictură “Ştefan Câlţia – Locuri”. Peste 70 de  lucrări dintre care multe neexpuse până acum publicului au fost prezentate în premieră.

Textele ce însoţesc aceste imagini propun chei de lectură ale imaginarului construit de Ştefan Cȃlţia, prezintă etapele cele mai importante ale parcursului său biografic şi artistic şi evocă propriile contacte ale autorilor (Victor Neumann, Dan Mihăilescu, Ioana Mandeal, Sandra Demetrescu, Patricia Bădulescu, Andrei Teleagă) cu munca acestuia. 

 Întregul text al albumului se vrea a fi o poveste care să vină în completarea celor multe spuse prin imagini.

„Când Ștefan Câlția m-a invitat întâia oară în atelierul său am fost fascinat de amalgamul de lumini și de umbre al locului în care își petrecea cea mai mare parte a fiecărei zile. Descopeream misterul pe care artistul știe să-l cultive voluntar ori involuntar, admiram arta etnografică împodobind casa – obiectele de ceramică, vechiul pat al casei țărănești, lăzile de lemn depozitând documente prăfuite ale unor vremuri îndepărtate, fotografii de familie” , susține Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.

Albumul „Ştefan Câlţia. Locuri” face parte dintr-un proiect mai amplu care include expoziția cu același nume, precum şi o serie de conferinţe. Carte este editată de Galeria Posibilă în parteneriat cu Muzeul de Arta Timişoara, Curtea Veche Publishing şi cu sprijin din partea Administraţiei Fondului Cultural Național.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.