La finalul lunii iunie s-a finalizat implementarea proiectului Dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre județul Timiș și Fylke (regiunea) Oslo  în vederea cooperării pentru dezvoltarea instrumentelor de gestionare a procesului de integrare socială a copiilor și tinerilor romi aflați în situație de risc”.

Proiectul a vizat activități de schimb de experiență în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale dintre județul Timiș și regiunea Oslo. Acestea au constat în două vizite una a profesioniștilor norvegieni în județul nostru, iar alta a unei echipe românești la Oslo.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Municipalitatea Oslo, Instituția Prefectului Județul Timiș, Consiliul Județean Timiș, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, Direcția de Sănătate Publică Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Serviciul de Probațiune Timiș, Asociația Generație Tânără, Asociația Fundația Serviciilor Sociale Bethany.

În urma implementării proiectului au fost încheiate o serie de parteneriate atât în sectorul privat cât și în sectorul societății civile (ONG).

La nivel instituțional au fost încheiate parteneriate de colaborare între Instituția Prefectului și Primăria Oslo, cu Departamentul Măsurilor pentru Romi și cu Poliția Oslo. De asemenea, au încheiat acorduri de colaborare cu entități norvegiene și Inspectoratul Județean de Poliție Timiș și Serviciul de Probațiune Timiș.

În contextul finanțărilor oferite de Granturile SEE și Norvegian, parteneriatele încheiate în cadrul proiectului vor eficientiza procesul de accesare a acestor  fonduri atât prin prisma creșterii absorbției acestui tip de finanțări cât și prin prisma dezvoltării/diversificării modalităților de intervenție în problema copiilor și tinerilor în situație de risc.

Din punct de vedere al misiunii și indicatorilor asumați, proiectul a fost un succes, în acest moment fiind în faza de concepție o serie de proiecte comune ce vor beneficia de finanțare norvegiană în perioada 2016 – 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.