În perioada 11-13 septembrie 2015, Iulius Mall Timișoara găzduiește un inedit eveniment imobiliar și deco: „Acasă pentru tine”. Evenimentul, aflat la cea de-a XI ediție, se va desfășura la parterul Iulius Mall și va reuni companii de top din domeniul imobiliar&deco.

În cadrul evenimentului veți avea ocazia să descoperiți cele mai mari plăci ceramice văzute vreodată, aduse de compania Tempini. Furnizor de top în domeniul  produselor de baie și ceramică, Tempini prezintă plăci ceramice cu dimensiuni extra-large, până la 160 x 320 cm, cu grosime de doar 6 mm, acestea putând fi tăiate în orice formă și la orice dimensiune. În cadrul evenimentului, specialiștii Tempini vor oferi soluții și recomandări pentru amenajări interioare, alături de surprize pentru vizitatori: caricaturi semnate Ștefan Popa Popa’s, artă graffiti pe cele mai mari plăci ceramice și momente artistice interpretate la pian.

Printre ofertele care vor fi prezentate în cadrul evenimentului se numără cel mai nou proiect rezidențial din Timișoara,  Nordic Residence Park, dezvoltat de compania Albedra. Conceptul este unul inedit, cu multiple facilități, beneficii și certe avantaje.

Moda se schimbă și în domeniul design-ului interior, evoluând către un efect estetic care să reflecte un anumit stil de viață, stări de spirit și confort vizual. Tendințele pentru anul 2015 în materie de amenajări interioare vor fi prezentate de companii precum Insidecor, Junior Ban, Edel Klasse, Impero, Tekno Fm, Bauformat, Casa Barani care vin cu soluții inovatoare în cadrul evenimentului  „Acasă pentru tine”.

De asemenea,  Piastrelle și ItalCeram vor prezenta idei extraordinare de mobilier și amenajare a băilor, precum si ultimele modele de căzi de baie, iar Home Energy oferă soluții pentru o casă mai caldă și mai sănătoasă.

O vizită la evenimentul imobiliar și deco „Acasă pentru tine” vă oferă ocazia să aflaţi lucruri interesante despre domeniul construcţiilor şi amenajărilor interioare, să obţineţi informaţii utile pentru amenajarea locuinţei, să vedeţi care sunt cele mai noi tehnologii şi tendinţe în designul interior şi să cereţi părerea specialiştilor dacă doriţi să alegeţi cea mai bună variantă pentru casa dumneavoastră.

Foto: www.facebook.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.