Mâine, 27 martie, cu începere de la ora 18, la sediul rectoratului Universității Politehnica, va avea loc un eveniment deosebit, este vorba despre deschiderea proiectului RoboTEC.  Astfel că cei pasionați de robotică și inteligența artificială au putut să își dea frâu liber imaginației.

Pe parcursul edițiilor anterioare eveniment a fost doar o probă în interiorul competiției iTec, anul acesta fiind prima dată când proiectul este separat și organizat de Liga AC, cu sprijinul cadrelor didactice, dar și a companiilor din sfera IT&C.

Concursul are ca scop aprofundarea cunoștințelor si perfecționarea abilităților participanților în ceea ce privește crearea, programarea și testarea unui robot autonom.

Studenții vor fi evaluați în cadrul a 4 probe : Proba de urmărire a liniei, Proba de mini-sumo, Proba de ieșire din labirint și Proba liberă, care se vor desfășura în cadrul Universității Politehnica din Timișoara.În urma competiției, studenții primesc premii, dobândesc experiență și își dezvoltă capacitatea de aplicare a noțiunilor teoretice în practică.

Organizarea evenimentului și premiile care urmează a fi oferite câștigătorilor sunt asigurate de Universitatea Politehnica Timisoara, în speță Facultatatea de Automatică și Calculatoare, Casa Automată, Symme 3D, Elster Rometrics, Flextronics, Smart City,  și Robofun.

Foto: descopera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.