Pe șantierele din oraș se lucrează! Acesta este mesajul lui Nicolae Robu pentru timișoreni. Chiar dacă vremea nu ține cu constructorii lucrările pentru inelul 4 continuă și în prezent, ideea de bază fiind aceea de a duce traficul greu spre marginea orașului, pentru că în ceea ce privește finanțarea din partea guvernului pentru Centura de Sud se pare că mai trebuie să așteptăm.

O altă veste bună este aceea că lucrările pe str. Podeanu avansează rapid. În jurul stadionului Dan Păltinișanu sunt plantați sute de copaci.

”Se lucrează în toate cartierele orașului, la amenajară de locuri de parcare și trotuare, iar în centru firma Corint lucrează la reabilitarea centrului istoric, care a beneficiat de două contracte”, spune Nicolae Robu.

Nu au fot uitate nici zonele dintre blocuri, despre care edilul orașului ne asigură că treptat vor fi schimbate, vor fi făcute locuri de parcare, vor fi înlăturate gărdulețele puse de locatari, vor fi făcute piste de biciclete, însă toate acestea nu pot fi făcute într-un timp așa de scurt.

”Spațiile dintre blocuri sunt domeniu public iar, lucrările vor fi realizate de primăria Timișoara în colaborare cu administratorii de blocuri. Au exista cazuri când cetățenii pentru că nu erau informați despre structura spațiului din jurul blocurilor au plantat copaci, iar rădăcinile au deteriorat țevile din subteran”, spune în încheiere Robu.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns către Laurentiu Crisan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.