lada cu zestre
lada cu zestre

În acest week-end va avea loc la Timișoara finala Festivalului concurs ”Lada cu zestre”, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, de pe str. Emil Ungurean, nr.1.

Începând de vineri după-amiază, de la ora 15,00, sâmbătă şi duminică dimineaţa, de la 9,30, pe scenele din curtea şi din sălile CCAJT vor urca aproximativ 1.500 de artişti amatori, din comunele şi oraşele judeţului Timiş, care s-au calificat în fazele locale ale concursului, desfăşurate în lunile martie şi aprilie, în cele opt centre zonale.

Finala Festivalului-concurs “Lada cu zestre” se va desfășura pe secţiuni, iar artiştii amatori vor fi punctaţi de jurii alcătuite din specialişti. Vor evolua 59 de solişti vocali şi rapsozi, 35 de solişti instrumentişti, 15 coruri şi grupuri corale, 8 orchestre, tarafuri şi grupuri instrumentale, 3 fanfare, 65 de recitatori, 7 trupe de teatru popular, 3 creatori în grai şi 18 ansambluri ale etniilor din judeţul Timiş.

La cele 3 secţiuni de Coregrafie se vor întrece formaţiile de dansuri din aproape 60 de commune şi oraşe. Secţiunile expoziţii şi gastronomie tradiţională au fost deja jurizate la faza zonală, iar rezultatele se găsesc pe site-ul ccajt.ro.

Anul trecut, au punctat în clasamentul Festivalului-concurs “Lada cu zestre” 52 de comune şi oraşe din Timiş. Intrarea la festival este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.