Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu

PSD Timiș nu și-a anunțat public candidatul pentru primăria Timișoara la alegerile locale care se vor desfășura peste aproximativ nouă luni. Principalul vinovat pare să fie Sorin Grindeanu și principalii finanțatori ai partidului, care sunt nehotărâți în privința promovării unui social-democrat pentru funcția de primar al Municipiului Timișoara.

Până în prezent se discuta în interiorul PSD posibilitatea de a lansa tineri cu potențial ca și contracandidați ai liberalului Nicolae Robu. Se pare că situația s-a schimbat din dorința principalilor finanțatori. Astfel, Sebastian Răducanu, fiul actualului preşedinte UNPR Timiş, Ion Răducanu, a fost lăsat pe tușă în privința susținerii ca și candidat la funcția de primar, în aceeași situație aflându-se și consilierul local Alfred Simonis, care a fost anunțat acum două luni, conform unor surse din interior, că nu va fi susținut de frații Cristescu.

Grindeanu a fost întrebat astăzi, în conferința de presă susținută la PSD Timiș, daca va candida la primăria Timișoara. Răspunsul lui nu a infirmat această posibilitate, și a lăsat de înțeles că își dorește acestă funcție, chiar dacă în prezent este ministrul Comunicațiilor.

4 COMENTARII

Lasă un răspuns către Ioana Bucataru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.