Firmele eco-inovative din vestul țării pot accesa un grant de 10 mii de euro, în cadrul unei iniţiative concurs a Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest. Marți s-a dat startul Competiției Regionale de Eco-Inovare și a proiectului „Întreprinderi Eco-Inovative în Regiunea Vest”.

Potrivit directorului ADR Vest, Sorin Maxim, banii provin din fonduri norvegiene, printr-un proiect în care se urmăreşte stimularea creativităţii în domeniul produselor cu impact asupra mediului.

„Este a doua ediție a acestei competiții. Ne dorim să fie o consecvență și să fie un târg care să fie organizat în fiecare an. A devenit o tradiție ca să fie organizat la Arad. Aceste produse eco-inovative se doresc a fi produse care generează sustenabilitatea la modul general în ideea în care ele ar trebui să reducă, consumul de materiale, de energie, să îmbunătățească condițiile de viață ale cetățenilor. Și pe cele 5 domenii pe care le-am gândit să stimulăm șansa de a ajunge produse finale în piață. Cred că este practic, fructificarea șansei noastre de a valoriza în primul rând educația pe care o are regiunea noastră și bineînteles aceea de a putea genera produs propriu care îți dă o stabilitate și o altă plus valoare în a aștepta investiții care sunt uneori benefice, dar pe termen lung ele nu au valoare foarte mare și cred că trebuie să demonstrăm că pe lângă aceste investiții regiunea trebuie să genereze și ea plus valoare și să fie în continuare capabilă să dezvolte noi produse”, spune șeful ADR Vest, Sorin Maxim.          

Câştigătorii vor fi premiaţi cu 2 granturi în valoare de 10 000 euro, dar si sesiuni de traininguri şi consultanţă în vederea sprijinirii unor afaceri eco inovative. Depunerea aplicaţiilor se poate face până în 10 octombrie.

 unnamed (1)                                     Sorin Maxim director general ADR Vest01

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.