cimitir sagului

Viceprimarul Traian Stoia susţine că primăria a pierdut aproape şase milioane de euro, după ce firma care a administrat Cimitirul Rusu Şirianu nu şi-a plătit redevenţa.

Conform viceprimarului Traian Stoia, într-un raport al Curţiide Conturi, pe perioada 2004-2012, firma Cosimpex SRL, care a concesionat cimitirul Rusu Şirianu nu a plătit redevenţele şi penalităţiile care proveneau din neplata datoriilor. “Curtea de Conturi stabileşte că din 2004 până în 2012 veniturile neîncasate de la aceasta societate sunţin valoare totală de 25,4 milioane de lei, aproape 5,8 milioane de euro. Ele reprezintă valoarea redevenţei şi a penalităţilor aferente acestei perioade”, a spus viceprimarul Traian Stoia.

În acea perioadă, în primărie funcţiona un birou de recuperare a creanţelor, format din nouă persoane, dar care nu au reuşit să recupereze datoriile. Viceprimarul Traian Stoia spune că primăria nu a putut să rezilieze contractul cu firma care a administrat cimitirul şi a dat-o în judecată. Stoia este de părere că primîria nu va recupera cele aproape şase miliaoane de euro.

“Dupa procese consecutive, firma este în insolvenţă şi are în patrimoniu o carcasă de Dacie şi vreo 90 de bani în cont. Primăria a dat în judecata firma respectivă, în 2005 s-a promovat acţiunea pentru rezilierea contractului şi recuperarea debitului restant. Nu avem de la cine să primim banii, sunt în insolvenţă şi nu au bani în cont. Procesul nu s-a finalizat. Instanta spune că pot plăti dacă lucrează. Dacă desfiinţezi contractul, nu au unde să lucreze şi nu au de unde plăti. De asta nu s-a suspendat contractul, ei au mai lucrat vreo cinci ani până când le-a expirat contractul. După părerea mea, nu mai avem nicio şansă să recuperam banii”, a mai spus Stoia.

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.