Festivalul European al Spectacolului- Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR) are loc anul acesta între 28 august- 5 septembrie. FEST-FDR este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Primăriei și al Casei de Cultură a Municipiului, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș. Ministerul Culturii spune despre aceste eveniment important: ,, Fabuloasă, minunată sărbătoare a teatrului, FDR este, de peste patruzeci de ani, cel mai important festival dedicat spectacolului pe text de teatru românesc și dramaturgiei românești contemporane”. Prima seară a debutat cu discursul managerului Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater: ,,FEST-FDR 2021 reunește călătorii curajoase ale spectacolelor de teatru pe text românesc din ultimul an, un an marcat de o nouă paradigmă a fricii, a războiului, a morții, a dezinformării, a manipulării, și, ce e mai important, în pofida tuturor acestor uriașe defecte umane, din paradigma minunată a vieții umane care continuă prin bucurie, prin identitate, prin iubire și comunicare, prin întoarcerea la esență, la SEMINȚE. În acest context SEMINȚELE reprezintă tema centrală a aventurii teatrale de anul acesta (…) “. Programul detaliat al festivalului este disponibil pe www.tntimisoara.com. Biletele se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com sau la Agenția de bilete de pe str. Mărășești, nr. 2, zilnic între orele 11-19. Vă așteptăm la teatru!

fest feder

fest