lazar-gruneantu

O situație mai puțin obișnuită poate aduce unei singure familii șefia pentru toate entitățile care răspund de activitatea și formarea profesională a avocaților din Timiș.

Este vorba despre Facultatea de Drept din cadrul UVT condusă de Lucian Bercea, ginerele lui Lazăr Gruneanțu, INPPA Timiș, instituție condusă de Raluca Bercea, fiica lui Lazăr Gruneanțu, Filiala Timiș a Casei de Asigurări a Avocaților(CAA Timiș), unde candidează Lazăr Gruneanțu cu șanse reale de a ajunge președinte al Consiliului de Administrație și de Baroul Timiș, unde candidează Maria Lavinia Tec susținută de același Lazăr Gruneanțu.

Lazăr Gruneanțu a fost prodecan al Baroului Timiș în perioada 1996-2004, iar în perioada 2004-2012 a fost ales decan. Fiind bănuit de avocați ca și-a urmărit interesele personale raportat la  modul cum a gestionat banii Baroului, acesta nu a reușit să-l impună ca decan pe Cristian Clipa în mandatul care se încheie acum, chiar dacă l-a susținut la alegerile precedente în mod public.

Cum au fost gestionați banii Baroului Timiș sub conducerea lui Lazăr Gruneanțu puteți trage singuri concluzia, lecturând pasaje din procesele verbale ale ședințelor Consiliului Baroului Timiș, pe care vi le prezentăm în exclusivitate aici.

Ce trebuie menționat este faptul că în procesele verbale se poate observa cum Lazăr Gruneanțu dispunea cu de la sine putere de modul cum sunt cheltuiți banii Baroului Timiș, iar ulterior le cerea membrilor consiliului să voteze sumele. În acest mod s-au născut diferite situații hilare cum ar fi lucrările de la Vila Avocaților în valoare de 198.397 lei dintre care 85.926 lei erau, atenție, lucrări suplimentare, sau închirierea sălii de la Filarmonica Banatul, care în 2012 – sub conducerea lui Gruneanțu – costa fix 3000 de lei, în timp ce acum pentru aceeași sală s-a ajuns la a plăti un tarif de 500 de lei plus încă 500 de lei dacă se folosește personalul Filarmonicii.

Inclusiv actualul decan, Valeriu Răuță, a menționat că o discuție cu presa despre perioada în care Baroul a fost condus de Lazăr Gruneanțu poate să deschidă o cutie a Pandorei, iar în situația în care va considera necesar să riposteze atacurilor nefondate apărute recent în presă, va prezenta argumente solide.

Dacă se va insista cu acuzațiile astea, așa, la modul hai să dăm cu piatra, voi riposta și vă asigur că se vor găsi și din partea mea argumentele necesare” a spus Valeriu Răuță, decanul Baroului Timiș pentru publicația pentrutimisoara.ro.

De asemenea, mai mulți avocați își amintesc cu neplăcere de vremurile în care, justificat sau nu, adesea erau chemați la control, la Barou.

În situația în care Lazăr Gruneanțu căștigă alegerile de la CAA Timiș, respectiv șefia peste gestiunea fondurilor de 2,2 milioane de euro la Casa de Asigurări a Avocaților Filiala Timiș, iar Maria Lavinia Tec obține voturile pentru funcția de decan al Baroului Timiș, putem spune că direct și indirect banii și întreaga carieră a avocaților vor fi în mâinile unei singure familii.

Acest lucru îl pot decide avocații luni, 21 noiembrie a.c., la alegerile organizate de către Baroul Timiș, dacă va fi cvorum cel puțin o treime din numărul celor înscriși.

foto: juridice.ro

Procese verbale ale ședințelor Consiliului Baroului Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.