Acțiunea de sâmbătă, 5 martie, ” Plimbarea prin centrul istoric PE biciclete ” la care a fost invitat și primul cetățean al urbei a avut, așa cum se așteptau participanții, urmări sub formă de amenzi. Până aici nu ar fi o problemă întrucât acesta era și scopul acțiunii, ceea ce însă uimește este modalitatea de abordare a problemei din partea Poliției Locale, care pe lângă faptul că a mobilizat polițiști în unifomă a trimis pe teren și polițiști în civil. Acest fapt este contrar regulamentului, care prevede purtarea uniformei și semnelor distinctive în timpul exercitării serviciului (Cap VI, Art.38, aliniat 4 ).

Mai mult decât atât, printre participanți se numărau mulți copii alături de mamele lor. Oare aceștia reprezintă un real pericol pentru ordinea și siguranța cetățenilor orașului nostru, domnule Cojan?

Conform HCL 438/ 2013  bicicliștii puteau să circule nestingheriți în acestă zonă, întrucât au respectat reglemetările în vigoare, care fac referire la circulația bicicletelor în centrul orașului.

Ca urmare a întâmplărilor de la sfârșitul săptămânii trecute și modului de trata acestă problemă, împreună cu ”tăcerea” primarului Robu, în cursul acesei zile Nicolae Bîrsan, președintele Eco Nautic Club a adresat o solicitare Poliției Locale prin care se cer anumite lămuriri cu privire la ordinele primite în cursul zilei de sâmbătă, mai exact cine a dispus mobilizarea Poliției Locale, care a fost scopul mobilizării polițiștilor aflați pe teren în civil și cine a dat aceste ordine și nu în ultimul rând care au fost criteriile de selecție a persoanelor care au primit amenzi? Aminitm faptul că au participat 100 de persoane și au fost aplicate 6 amenzi.

Acest incident ne aduce aminte de nefericitul caz din Iași unde primarul gelos și-a urmărit tânăra amantă cu ajutorul poliției. Se pare că devine un obicei printre primari să se folosescă pentru scopurile lor personale de organisme puse în slujba cetățenilor. Folosirea efectivelor Poliției Locale în scopuri personale de către un primar este INFRACȚIUNE și se pedepsește conform Codului de Procedură Penală.

Până în prezent la Tribunalul Timiș a fost depusă o acțiune de suspendare și eliminare a prevederilor abuzive introduse de Comisia de Circulație a PMT la ordinul primarului Nicolae Robu, fără aprobarea Consiliului Local și care se opune. În baza acestei acțiuni în instanță se solicită anularea tuturor amenzilor și încetarea emiterii de amenzi  până la soluționarea acțiunii în instanță.

Pe viitor rămâne de văzut dacă Nicolae Robu va reuși să demonstreze cetățenilor urbei că întradevăr apără interesele cetățenilor și cunoaștene și alte metode de a o face în afară de binecunoscutele crize de isterie la adresa adversarilor politici.

Atașat solicitarea către Poliția Locală.

20160307_Solicitare-politia-locala-PEDALARE-5-Martie

Foto: cancan.ro

3 COMENTARII

  1. Ok vad ca sunteti foarte vehementi sa aparat drepturile celor care circula pe biciclete dar drepturile celor care nu circula pe bicicleta prin centrul orasului si se plimba linistiti si admira porumbeii sau cladirile si se trezesc ca-i loveste razant un biciclist, cum e ? Nu o data s-a intamplat sa fie loviti copiii sau persoane varsnice care se aflau in ,,calea,, biciclistilor care nu tin cont de aglomeratie si pedaleaza in forta ? Cum e totusi cu drepturile pietonilor ?

    • Si mai ales „Nu o data s-a intamplat sa fie loviti copiii sau persoane varsnice” care se aflau pe trotuar de catre masini care circulau prin oras! EU VREAU scoaterea masinilor din oras! Da ce naiba? Cum e cu drepturile pietonilor?
      Si de ce sa facem strazi pt masini?
      Si nu-i asa Diana? sunt si tineri care se joaca si se imping pe strada, punand in pericol admiratorii porumbeilor. Acestia TREBUIE scosi din zona centrala. nu au ce cauta acolo!!!

  2. si pe mine m-a agresat un pieton in centru, interzicem toti pietonii in centru?
    sa fie sanctionati cei care cauzeaza probleme. eu nu am lovit sau speriat vreodata pe nimeni. de ce sa mi se ia un drept? tie ti-ar conveni sa fie interzis mersul pe jos prin centru pentru ca 1-2-10-100 de pietoni fac ilegalitati?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.