Un bărbat de 42 de ani bănuit de furtul unei casete de valori  dintr-o societate comercială a fost reţinut de poliţiştii oraşului Jimbolia. Acesta a fost depistat cu sprijinul poliţiştilor de frontieră, când intenţiona să părăsească ţara. Prejudiciul în valoare de 15.000 de lei a fost recuperat în totalitate de poliţişti.

Poliţiştii oraşului Jimbolia efectuează cercetări faţă de un bărbat de 42 de ani bănuit de furt din societate comercială. În noaptea de 01 spre 02 iulie a.c., bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea unei ferestre, într-o societate comercială situată pe raza oraşului Jimbolia, iar dintr-o încăpere ar fi sustras o casetă metalică în care se aflau 15.000 de lei.

Conform investigaţiilor efectuate de către poliţiştii oraşului Jimbolia şi cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-a reuşit identificarea bănuitului, care a fost depistat, în cursul zilei de ieri,  cu sprijinul poliţiştilor de frontieră în Punctul de  Trecere a Frontierei Cenad, când intenţiona să părăsească ţara.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind în totalitate recuperat de poliţişti. S-a procedat la reţinerea pentru 24 de ore a bănuitului, în cursul zilei de azi urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.