Primarul Nicolae Robu care se află în concediu, în Ibiza, a reuşit să monitorizeze lucrările din oraşul de pe Bega. Astfel că, edilul şef speră ca până la sfârşitul lui august să se în folosinţă încă două bretele de circulaţie în zona Michelangelo.

Aflat în concediu, primarul Nicolae Robu, le-a cerut constructorilor să se mobilizeze şi să profite de aceste zile în care nu plouă. „Deşi aflat, încă, departe, am cerut constructorilor să profite de aceste zile bune cu o mobilizare pe măsură.Sper ca până la sfârşitul lunii august, la Michelangelo să dăm în folosinţă, în formă finală, încă două segmente din lucrare, bretelele de legătură Aleea FC Ripensia – Bd. Coposu si Bd. Coposu – Podul / Bd. Michelangelo (evident, între timp, pe acest şantier, se va avansa cu dislocarea de pământ din subpasaj şi realizarea tronson cu tronson a fundaţiei din beton armat a subpasajului, subpasaj care, iată, prinde tot mai mult contur, în pofida atâtor fabulaţii şi speranţelor (!!!) fabulatorilor)”, a anunţat primarul Nicolae Robu pe Facebook.

Edilul şef al Timişoarei este optimist şi în privinţa altor două lucări de anvergură, şi anume la lucrările de reabilitate a străzilor Orion şi Muzicescu. „Sper, de asemenea, că tot până la sfârşitul lunii august, să finalizăm alte două lucrări de anvergura şi grad mare de beneficitate, cele de pe strada Orion, respectiv de pe strada Muzicescu (tronsonul Calea Girocului – Calea Urseni, carosabil plus trotuare)”, a mai anunţat Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.