Crăciunul, aşa cum îl ştim astăzi, marchează naşterea lui Iisus Hristos şi este celebrat de creştinii din întreaga lume pe 25 decembrie, conform calendarului Gregorian. Totuși această dată nu a fost fixă tot timpul, ba mai mult, în primele trei secole de existență a creștinismului, nașterea Mântuitorului nici măcar nu a fost sărbătorită. 

Conform History.com, sărbătorile cele mai importante ale cultului erau Boboteaza/Noaptea Regilor (6 ianuarie), care comemora sosirea magilor după nașterea lui Iisus și Paștele. Prima menţionare oficială a datei de 25 decembrie, ca zi de sărbătoare a naşterii lui Hristos, apare într-un calendar roman din anul 336, atunci când împăratul Constantin a instituit ziua şi religia creştină în tot Imperiul.

Însă, cel mai probabil, Isus nici nu s-a născut pe 25 decembrie, pentru că  în Biblie nu se regăsește o dată exactă a naşterii sale, iar povestirile asociate acestui eveniment conţin detalii contradictorii. Cum ar fi prezenţa păstorilor și a oilor, care sugerează încadrarea temporală a evenimentului în lunile primăverii.

Potrivit istoricilor, naşterea Mântuitorului este datată undeva între anul 7 şi anul 2 înaintea erei noastre, dar data exactă este necunoscută. Mulţi spun că liderii Bisericii, au ales ziua de 25, pentru a coincide cu festivaluri păgâne existente în onoarea lui Saturn (zeul roman al agriculturii) și Mithra (zeul persan al luminii). În acest fel, era mult mai ușor să convingă păgânii din Roma să accepte creștinismul ca religie oficială a Imperiului.

Tot  în cultura păgână, pe 25 decembrie era sărbătorită ziua renașterii Soarelui. Solstiţiul de iarnă are loc cu câteva zile înainte de 25 decembrie şi este cea mai scurtă zi a anului. În vremuri antice, 25 decembrie era data când ziua devenea mai lungă, deci era normal pentru păgâni să o desemneze pentru marcarea naşterii Soarelui.

Cu sute de ani înaintea apariției celebrului Moș Crăciun, Nimrod, un alt personaj păgân se ocupa de aducerea darurilor. Potrivit tradiţiei babiloniene, după moartea lui prematură, un copac veşnic verde a crescut peste noapte dintr-un ciot al unui copac mort. Semiramis, mama sa, ar fi spus că Nimrod vizitează în fiecare an acel copac şi lasă cadouri în ziua aniversării naşterii lui, pe 25 decembrie. Aceasta este și istoria bradului de Crăciun, alt fapt de origine păgână.

La începutul Evului Mediu, Crăciunul nu era la fel de popular ca Sărbătoarea Epifaniei, care în Biserica vestică se concentra pe vizita magilor. Popularitatea sărbătorii a crescut în timpul împăratului Charlemagne, care a fost uns conducător în ziua de Crăciun, în anul 800. Regele Edmund Martirul a devenit monarh de Crăciun, în 855, la fel ca şi regele William I al Angliei (1066).

Până la mijlocul Evului Mediu, Nașterea Domnului a devenit populară şi toată lumea o sărbătorea, dar mulți creștini au continuat să considere Boboteaza şi Paștele ca fiind de o importanţă mai mare.

De exemplu, puritanii coloniali din New England, au interzis chiar și respectarea acestei noi sărbători, deoarece considerau tradițiile specifice, precum oferirea de cadouri și împodobirea copacilor, ca fiind păgâne, iar la începutul istoric al Statelor Unite, sărbătorirea Crăciunului a fost considerată un obicei britanic și a decăzut  în urma Revoluției Americane. Abia în 1870 Crăciunul a devenit o sărbătoare federală.

Concluzionând, iată trei explicaţii posibile pentru care Crăciunul se sărbătoreşte pe 25 decembrie:

  • Istoricul roman Sextus Iulius Africanus a datat concepţia lui Iisus pe 25 martie şi, dacă adăugăm nouă luni, cât durează sarcina, ajungem pe 25 decembrie.
  • În secolul al treilea Imperiul Roman nu trecuse încă la creştinism şi sărbătorea pe 25 decembrie ziua lui Sol Invictus – reîntoarcerea zilelor mai lungi. Atunci oamenii mâncau şi beau, dar îşi făceau şi cadouri.
  • 25 decembrie reprezintă şi data de naştere a zeităţii indo-europene Mithra, zeiţa luminii şi a loialităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.